Zilele trecute a ieșit o primă propunere pentru legea (AI Act) ce va reglementa folosirea AI în Uniunea Europeană și aceasta interzice folosirea AI-ului pentru sistemele de recunoaștere facială în timp real și a celor biometrice. Totodată Chat GPT4 va trebui să fie analizat în detaliu pentru a i se da undă verde.
Alt lucru pe care actuala formă a AI Act o interzice este folosirea instrumentelor de manipulare a comportamentului la copii, cum ar fi jucăriile care pot vorbi, ca să nu îi încurajeze la acțiuni periculoase. Și tehnologiile de clasificare a oamenilor pe baza situației materiale sau caracteristicilor personale – să zicem sex, culoarea pielii, vârstă etc.
Iar pentru acele tehnologii care vor fi clasificate de risc ridicat va fi creată o bază de date europeană și aici vor fi incluse toate sistemele de identificare biometrică, chiar și cele folosite de organismele guvernamentale (cel puțin cele publice).
AI Act nu este încă în forma finală, acum avem abia o primă propunere – probabil că spre sfârșitul anului o să știm exact ce și cum, dar să nu uităm că sunt deja doi ani de când a pornit discuția pe marginea subiectului. După cum aminteam în discuția despre AI cu Răzvan Burz, lipsa unei legislații adecvate care să restricționeze și să direcționeze folosirea instrumentelor AI nu face decât să țină subiectul într-o zonă gri, în ciuda avansului masiv al tehnologiei și instrumentelor de dezvoltare.
Faptul că acum se încearcă crearea unui cadru legislativ este un lucru foarte bun, inclusiv monitorizarea firmelor din domeniu – cum ar fi OpenAI și marcarea ca atare a oricărui material generat de AI, inclusiv cu legături către tipurile de materiale (aflate sau nu sub proprietate intelectuală) care au fost folosite la antrenarea algoritmilor.
Mai e mult până departe și eu sper ca această lege să fie bine făcută, chiar dacă va acoperi doar Europa. E un pas foarte important vizavi de modul în care AI-ul ne va afecta viața de acum încolo.
Mai multe detalii despre AI Act puteți găsi pe paginile UE aici și cele mai recente comentarii pe baza actului sunt aici (doar 144 de pagini).