ZTE Nubia Z60 Fold este telefonul care va marca debutul acestui brand în zona de pliabile. Pliabile așa cum le știm în 2023, pentru că a mai existat o tentativă de telefon cu două ecrane, undeva în 2017. Zvonul care tocmai face înconjurul publicațiilor de specialitate spune că undeva spre sfârșitul acestui an vom vedea noua apariție.
Din fotografia generată pe calculator care însoțește aceste informații, telefonul pare a fi un Fold convențional. Cu un ecran mare, cu diagonală de 7.3 inchi, care se poate plia înspre interiorul terminalului atunci când nu este nevoie de el. Recunosc că fotografia nu este cea mai fericită și m-a pus puțin în încurcătură. Dar dacă vă uitați în zona balamalei, vă veți da seama cum se va îndoi telefonul reprezentat acolo.
ZTE Nubia Z60 Fold (cu numele de cod NX801J) va fi echipat cu un chipset Snapdragon 8 de la Qualcomm. Nu se specifică ce model, dar nu cred că ar trebui să ne facem griji legate de performanțele nucleului hardware. Oricare ar fi alegerea producătorului chinez, avem performanțe la nivel de flagship.
Memoria RAM va fi de 12 GB, iar pentru capacitatea internă de stocare vom avea două opțiuni disponibile: una de 256 GB și una de 512 GB.
Autonomia va fi asigurată de un acumulator cu capacitatea de 5000 mAh. Care pare destul de mare pentru un Fold și s-ar putea să se reflecte în dimensiunile și greutatea telefonului. Viteza de încărcare suportată de acesta va fi de 100W.
Alte detalii despre ZTE Nubia Z60 Fold nu se știu pentru moment. Dar mai este timp din belșug până spre finalul anului.
via GSM Arena