HomeFeaturedFocusTrei argumente în favoarea lui Motorola Edge 40 Pro

Trei argumente în favoarea lui Motorola Edge 40 Pro

Motorola Edge 40 Pro

M-am bucurat mult când am primit la teste o unitate de Motorola Edge 40 Pro. Mi se pare (și cred că pe bună dreptate, testele de-a lungul timpului au confirmat acest lucru) că avem de-a face cu un progres vizibil, de la generație la generație, pentru telefoanele high-end ale companiei deținute de Lenovo. Și este un lucru benefic pentru utilizatorul final în primul rând, pentru că acesta are mai multe opțiuni de calitate la dispoziție. Am vrut să văd cum au fost îmbunătățite anumite aspecte la noul vârf de gamă și dacă acesta se poate bate de la egal la egal cu flagship-urile altor nume de referință de pe piața de smartphone. Și senzația este una îmbucurătoare.

Eforturile depuse de inginerii companiei sunt vizibile din toate punctele de vedere. Da, este loc de îmbunătățiri, întotdeauna va fi, indiferent despre ce companie și ce produs vorbim. Important este ca progresul să fie vizibil. Și aici avem o certitudine.

Senzația care persistă este aceea că nu s-au făcut compromisuri. Nici la nivel de specificații interne, nici la nivel de construcție și detalii de design. Și o să încerc să argumentez acest lucru în cele ce urmează, punctând câteva aspecte forte (cu focus pe trei dintre ele) ale acestui nou flagship.

Însă până acolo cred că ar trebui să vedem ce are telefonul de oferit din punctul de vedere al configurației.

Specificații tehnice Motorola Edge 40 Pro

Așadar, lista cu specificații tehnice complete pentru Motorola Edge 40 Pro

  • Ecran: OLED
  • Diagonală: 6.67 inchi
  • Rezoluție: 2400 x 1080 pixeli
  • Aspect ratio: 20:9
  • Densitate: 394 ppi
  • Screen-to-body: 90.5%
  • Rată de refresh: 165 Hz
  • Protecție: Gorilla Glass Victus
  • Altele: HDR10+, Dolby Vision, 1B colors
  • Chipset: Qualcomm Snapdragon 8 Gen 2 (4nm)
  • Procesor: octa-core (1 x 3.2 GHz Cortex X3 + 2 x 2.8 GHz Cortex A715 + 2 x 2.8 GHz Cortex A710 + 3 x 2.0 GHz Cortex A510)
  • GPU: Adreno 740
  • Memorie RAM: 12 GB
  • Memorie internă: 256 GB, 512 GB
  • Slot microSD: nu
  • Sistem de operare: Android 13 cu MyUX
  • Cameră foto principală: sistem de trei camere (50 MP, f/1.8, wide, 1/1.55″, 1.0µm, multi-directional PDAF, OIS + 12 MP, f/1.6, telephoto, 1/2.93″, 1.22µm, PDAF, 2x optical zoom + 50 MP, f/2.2, 114˚, ultrawide, 1/2.76″, 0.64µm, AF)
  • Cameră foto frontală: 60 MP, f/2.2, wide, 1/2.8″, 0.61µm
  • Cititor de amprentă digitală: da, integrat sub ecran
  • Acumulator: Li-Po
  • Capacitate: 4600 mAh
  • Încărcare rapidă: 125W
  • Încărcare wireless: 15W
  • Reverse charging: 5W (cu fir și wireless)
  • Altele: IP68, NFC, USB Type-C 3.2
  • Construcție: față sticlă, ramă aluminiu, spate sticlă (Gorilla Glass Victus)
  • Dimensiuni: 161.2 x 74 x 8.6 mm
  • Greutate: 199 g
  • Culori: Interstellar Black, Lunar Blue

Noi am avut spre testare o variantă de culoare neagră (Interstellar Black), cu memorie internă de 256 GB.

De fiecare dată când se trec în revistă specificațiile tehnice ale unui dispozitiv, se ridică aproape automat două întrebări. Una din ele este legată de performanțele pe care este capabilă acea configurație să le genereze. Iar cea de-a doua este legată de prețul care trebuie plătit pentru acele specificații.

Ei bine, răspunsurile la ambele întrebări se transformă în primele două argumente foarte solide în favoarea acestui telefon.

Preț de vânzare foarte atractiv

Motorola Edge 40 Pro are un preț de vânzare de 4199 lei pe eMAG.ro. Exact unitatea testată de noi, de culoare neagră, cu memorie internă de 256 GB. Aveți mai jos captura de ecran cu prețul din momentul în care am scris acest material. Prefer captura de ecran în locul link-ului, pentru că prețurile se mai schimbă în funcție de ofertele de pe piață.

Este un preț foarte bun, care induce un raport preț/specificații foarte atractiv. Cred că este cel mai bun preț pentru un telefon cu Snapdragon 8 Gen 2 de pe piață la acest moment. Pentru comparație, un Galaxy S23 Ultra de la Samsung, cu aceeași combinație de memorii, costă în oferta aceluiași magazin online cu peste 2000 de lei mai mult. Desigur, chiar dacă sunt două flagship-uri, vorbim despre telefoane ușor diferite, iar Samsung-ul are plusurile sale. Dar și diferența este notabilă.

Mai este un aspect comercial care nu trebuie ignorat. La acest preț, în pachetul standard, avem o husă de protecție din silicon transparent inclusă în pachetul standard. Pentru mai multe opțiuni de forme și culori pentru husele de protecție, aveți la dispoziție oferta partenerilor noștri de la MobileDirect.

Tot în pachetul standard avem inclus și încărcătorul de 125W. Sunt două accesorii pe care, la unele terminale de pe acest segment de preț, cumpărătorul este nevoit să le achiziționeze separat. Și care ridică astfel costul total.

Avem așadar un raport preț/specificații foarte atractiv din punctul de vedere al prețului. Un raport care, așa cum vom vedea în cele ce urmează, se păstrează la fel de interesant și la nivel de performanțe.

Performanțe Motorola Edge 40 Pro

Degeaba ai o listă impresionantă de specificații tehnice, dacă ea nu generează performanțe pe măsură. Ei bine, la Motorola Edge 40 Pro lucrurile stau foarte bine din acest punct de vedere. Se văd eforturile de optimizare ale inginerilor companiei. Spun asta pentru că performanțele generate în cele mai populare teste benchmark au fost surprinzător de bune.

Am rulat mai întâi controversatul, dar și foarte popularul AnTuTu Benchmark. Un test benchmark destul de complex și foarte folosit pentru comparații între diverse modele de smartphone. Edge 40 Pro a reușit un scor impresionant, peste cel al lui Galaxy S23 Ultra. Care, să nu uităm, se mândrește cu o versiune specială de Snapdragon 8 Gen 2, cu un ușor overclocking pe nucleul de performanță. Vedeți scorul obținut în capturile de ecran de mai jos.

În Geekbench 6 telefonul celor de la Motorola a obținut scoruri puțin mai mici. Diferența însă este foarte mică. Mai jos capturile de ecran.

A urmat mai apoi testul de performanță din PC Mark. Mai jos vedeți screenshot-urile.

Am rulat și toate testele din GFXBench. Rezultatele le vedeți mai jos.

În fine, am rulat și câteva teste din 3D Mark. Mai întâi Slingshot și Slingshot Extreme.

Și mai apoi WildLife și WildLife Extreme.

Concluzia din acest punct de vedere este cât se poate de clară. La nivel de performanțe telefonul se descurcă impecabil.

Lucru care s-a reflectat și în timpul utilizării cotidiene. Nu am avut nici un fel de problemă cu dispozitivul. Nu s-a încins, nu s-a blocat, nu s-a resetat sau oprit. Și a rulat extrem de cursiv, inclusiv în timpul testelor benchmark.

Tot în zona de performanțe putem include și autonomia dispozitivului. Motorola a avut tot timpul autonomii peste medie la telefoanele sale. Iar în cazul lui Motorola Edge 40 Pro nu se face excepție. Deși capacitatea bateriei poate părea mică la 4600 mAh, avem un scor impresionant obținut în testul de baterie din PC Mark. Cu rata de refresh a ecranului limitată la 120 Hz, dar fără alte limitări realizate în scopul prelungirii vieții bateriei. Mai jos găsiți capturile de ecran.

Merită menționată și viteza de încărcare. În 20 de minute am umplut un acumulator. Care până la 50% din capacitatea sa a fost încărcat în puțin peste șase minute. În linie cu cifrele communicate și de compania producătoare.

Din puctul de vedere al performanțelor, în ansamblul lor, cu tot cu teste benchmark și teste de autonomie, Edge 40 Pro este un telefon care se poziționează foarte bine în categoria high-end. Ține cu brio pasul cu competitorii săi de la companii mai prezente pe piața de smartphone. De aceeea putem spune că aici este unul dintre marile sale argumente pro.

Construcție elegantă și atent finisată

Poate că aprecierea aspectului fizic al unui telefon este o chestiune subiectivă. Dar nu o pot ignora și trebuie să o consider un argument în favoarea lui Motorola Edge 40 Pro. Cu atât mai mult cu cât compania face eforturi în această direcție de vreo doi ani, eforturi care sunt vizibile și care dau roade.  Încă îmi aduc aminte de senzația pe care am avut-o atunci când am interacționat pentru prima dată cu Edge 30 Neo.

Aici avem o formă relativ clasică. Două suprafețe identice, simetrice, un display OLED și un spate realizat din sticlă, ambele protejate cu Gorilla Glass Victus. Suprafața de pe spate, chiar dacă este realizată din sticlă, are o textură mată. Cei care folosesc telefonul fără husă de protecție, o vor aprecia. Pare a fi imună la urmele de amprentă digitală. Și asta este o caracteristică destul de importantă.

Aceeași suprafață din spate, replică și ea marginile laterale curbate ale ecranului, pentru acea senzație de simetrie despre care vorbeam. Între ele se găsește o ramă metalică. Îmbinările sunt fără cusur. Nu se simt la mână, nu au cum să deranjeze. Nici măcar în zona slot-ului pentru SIM nu se simte nici cea mai mică diferență de nivel.

Camera foto

Pentru că aspectul fizic al telefonului poate fi perceput diferit, în funcție de gusturile fiecăruia, vin cu încă o mare bilă albă pentru acest telefon, reprezentată de camerele cu care el este echipat. Asta pentru a respecta titlul chiar și în percepția celor care nu rezonează pe partea de construcție. Am considerat și performanțele foto ale lui Motorola Edge 40 Pro ca fiind un mare argument în favoarea acestui terminal. Și motivul este unul cât se poate de simplu. În trecut mi s-a părut cumva că acesta este aspectul la care compania mai are de lucrat  pe segmentul high-end pentru a ține pasul cu ceea ce reușeau marii rivali.

La această generație, la Edge 40 Pro, putem spune în sfârșit că avem de-a face cu un flagship complet. A fost eliminată senzația de insuficiență pentru nivelul de top pe care parcă am simțit-o în trecut. Și asta datorită performanțelor foto, în linie cu cele la nivel de nucleu hardware sau cu cele ale acumulatorului.

Mai jos aveți câteva fotografii realizate cu acest telefon. Mare parte dintre ele surprinse în timpul unei drumeții la rezervația de zimbrii din Vama Buzăului, dar și la Cascada Urlătoarea. Alte prin jurul casei, dar toate în zile însorite.

Motorola Edge 40 Pro

Culorile sunt redate în mod corect, nu sunt denaturate. Calitatea imaginilor este mult peste medie. Aș spune că este cea potrivită categoriei din care face parte telefonul.

Zoom-ul pare să funcționeze atunci când este necesar.

Am încercat și câteva fotografii de tip macro, deși nu sunt un fan al acestora.

Toate fotografiile pot fi găsite în cadrul unui album evidențiat separat pe pagina de Facebook MOBzine Romania.

Amatorii de selfie-uri ar putea avea o surpriză plăcută din partea camerei frontale, echipată cu un senzor de 60 MP, care generează rezultate de o calitate surprinzătoare. Aici va trebui să mă credeți pe cuvânt, nu îmi place să pun poze cu mine în articole. Dar am comparat mai multe selfie-uri făcute cu mai multe telefoane pentru a mă convinge de calitatea acestor autoportrete generate cu Edge 40 Pro.

Concluzii, argumente PRO și CONTRA

Una peste alta, mi-a plăcut mult Motorola Edge 40 Pro. Din punctul meu de vedere este primul flagship al companiei care este cu adevărat complet, din toate punctele de vedere. Un canditat serios pentru oricine caută performanțe de top, dar este atent și la bugetele investite pentru achiziția unui telefon.

Argumentele sale PRO, enumerate și mai sus, sunt performanțele de flagship veritabil, prețul de vânzare extrem de atractiv, construcția elegantă și finuță, autonomia și viteza de încărcare, precum și performanțele sistemului de camere foto. Aș mai putea adăuga interfața software, foarte aerisită, una care îmi place foarte mult. Cred că doar terminalele Google Pixel vin cu un Android mai curat. Lipsa oricărui bloatware inutil (da, știu, există vreo trei aplicații Motorola la bord) este o mare calitate, mai ales după ce am testat un Xiaomi spre exemplu.

Tot aici intră și calitatea ecranului. Cu luminozitatea la maxim, acesta asigură o vizibilitate foarte bună chiar și în condiții de lumină naturală puternică. Culorile sunt redate foarte corect. Nu uitați de rata de refresh de 165 Hz, cea mai mare de până acum pentru un telefon. Iar marginile foarte înguste asigură o dimensiune finită ceva mai ușor de manevrat cu o singură mână (decât un Galaxy S23 Ultra), în condițiile unui ecran cu doar 0.13 inchi mai mic în diagonală.

Reproșuri? Aceleași care sunt valabile în cazul majorității flagship-urilor contemporane: lipsa slotului pentru card microSD, lipsa suportului pentru dual-SIM. Sunt neajunsuri care pot fi ignorate dacă avem în minte prețul de achiziție al telefonului și specificațiile acestuia (implicit performanțele  generate).

Și asta ar trebui să fie esența și concluzia finală a acestui material. Edge 40 Pro nu este doar cel mai performant smartphone Motorola de până acum, ci este un flagship complet la un preț foarte accesibil pentru ceea ce are de oferit.

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep