Compania chineză desprinsă din Oppo a anunțat oficial noul Realme GT3. Care nu este chiar atât de nou. Este versiunea globală a lui Realme GT Neo 5, primul telefon cu suport pentru încărcarea ultra-rapidă de 240W. Este de altfel elementul cu care iese în față și această apariție globală.
Anunțul vine la doar o zi de la demonstrația celor de la Xiaomi Redmi cu o încărcare de 300W. Lupta este ascuțită și pe acest segment.
O viteză de încărcare impresionantă, care face posibilă o încărcare completă a acumulatorului de 4600 mAh în doar nouă minute și jumătate. Nu se schimbă nimic față de versiunea chineză, aveți lista completă cu specificații tehnice în link-ul de mai sus.
Realme GT3 va fi disponibil în nu mai puțin de cinci combinații de memorii. Cea de intrare este una cu 8 GB de RAM și 128 GB memorie internă. Aceasta va avea un preț de vânzare de aproximativ 650 dolari. Pare să fie un preț valabil pentru piețele asiatice. Chiar și așa, pare să fie cel mai ieftin smartphone cu Snapdragon 8+ Gen 1 de la Qualcomm.
Restul de patru combinații de memorii sunt 12 GB RAM + 256 GB, 16 GB RAM + 256 GB, 16 GB RAM + 512 GB și cea de top cu 16 GB RAM + 1 TB. Telefonul va fi disponibil în două opțiuni de culoare, Booster Black sau Pulse White.
Deocamdată nu există informații despre disponibilitatea în Europa.
via GSM Arena