HomeMobileiOSiOS 16.4 e lansat oficial cu fix-uri de securitate si ceva optiuni...

iOS 16.4 e lansat oficial cu fix-uri de securitate si ceva optiuni noi. Instalati-l rapid!

După o perioadă mare de testare Apple a lansat versiunea finală de iOS 16.4 pentru aparatele compatibile care aduce câteva schimbări notabile pe lângă un set extins de bugfix-uri. Și cel mai important, vine cu peste 30 de emoji-uri, că știu că abia le așteptați!

Printre noile emoji-uri apar măgari, meduză, inimi în culori noi etc. chestii ˝extrem˝ de așteptate și apreciate de către utilizatori.

Lăsând gluma la o parte, în iOS 16.4 veți regăsi opțiuni noi pentru notificări venite de la aplicațiile de pe Home Screen și suportul pentru ˝lipirea˝site-urilor pe Home Screen.

Pentru T-Mobile, Vivo și Tim apare suportul pentru opțiunea 5G Standalone care ar trebui să ofere viteze de acces de până la 3GBps – din câte am înțeles, asta se întâmplă doar în SUA, Japonia și Brazilia.

Apar ceva îmbunătățiri pentru Apple Music și Apple Podcasts care ar trebui să îmbunătățească experiența de lucru. La fel, Apple Books (re)primește efectele de întoarcere a paginilor.

Pentru utilizatorii de iOS 16.4 cu iPhone 14 Pro sau Pro Max este disponibilă opțiunea de monitorizare a consumului de energie pentru Always-On display, pentru situațiile în care vreți să investiți ceva timp pentru a optimiza acest lucru.

Singura chestie cu adevărat utilă este Voice isolation for calls, adică posibilitatea de izolare a vocii în apeluri, excelentă pentru situațiile în care vorbiți din locuri aglomerate. E chestia care a fost scoasă de la iPhone 13 încoace și reintrodusă acum – practic funcția din FaceTime e acum disponibilă și pentru apelurile de voce.

Ar mai fi opțiunea de detecție a duplicatelor în colecțiile iCloud Shared Photo, reintroducerea noii arhitecturi Home, scoasă cu iOS 16.2 și nu în ultimul rând îmbunătățiri pentru Focus Mode – în anumite situații se poate activa/dezactiva automat Always-On display.

Dar poate cel mai important lucru legat de iOS 16.4 este că sunt reparate o grămadă de probleme de securitate, unele dintre ele având deja exploit-uri active. Lista completă e aici, vă spun doar că zonele afectate sunt prin aproape tot sistemul de operare: Apple Neural Engine, Calendar, Camera, CarPlay, Bluetooth, Find My, iCloud, Photos, Podcasts și Safari. Plus probleme detectate în kernel care puteau duce la obținerea accesului de la distanță pe aparatele vulnerabile.

Acestea fiind spuse dați drumul la update rapid.

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep