Compania coreeană și-a publicat rezultatele financiare pentru ultimul trimestru al anului trecut. Și, implicit, pentru tot anul 2022. Un an în care Samsung a reușit venituri record. Încasările companiei pentru toate cele 12 luni ale anului trecut au însumat aproximativ 244 miliarde de dolari. O creștere de 8% în comparație cu veniturile anului anterior (2021).
Cu toate acestea, profitul înregistrat în 2022 a fost mai mic decât cel din 2021. Scăderea a fost de 15 procente. Iar în cifre absolute, profitul înregistrat de gigantul coreean în anul proaspăt încheiat a depășit 35 de miliarde de dolari.
Divizia de mobile a celor de la Samsung, care ne interesează cel mai mult, a înregistrat pe tot anul trecut venituri totale cu 10% mai mari decât cele generate în anul anterior (2021). Deși al patrulea trimestru al anului a adus venituri mai mici cu nouă procente decât în perioada similară a lui 2021.
De fapt, tot trimestrul al patrulea a fost unul destul de slab pentru companie și a influențat în mod negativ cifrele totale ale lui 2022.
Samsung preconizează că 2023 va fi un an dificil, așa că oficialii companiei nu s-au aruncat la previziuni deocamdată. Oricum, lansarea seriei Galaxy S23 care va avea loc chiar astăzi, va da un boost destul de mare vânzărilor, așa că lucrurile vor suna bine câteva luni de zile.
via Samsung