Două dintre telefoanele din zona entry-level din portofoliul companiei ajung și pe piața locală. Este vorba despre Moto G23 și Moto G13, anuțate oficial pe 25 ianuarie. Două terminale 4G (evident că pe acest segment de preț lipsește suportul pentru rețelele 5G), care au destul de multe specificații tehnice în comun.
Moto G13 este cel mai accesibil dintre cele două. Deja poate fi găsit în magazinele Altex și pe eMAG.ro, la un preț recomandat de 849 lei, în culorile Blue Lavender și Matte Charcoal.
Moto G23 este puțin mai scump. Terminalul poate fi găsit în magazinele Altex și în showroom-urile eMAG (evident, și pe site), în două nuanțe (Steel Blue și Matte Charcoal), la un preț recomandat de 1.099 lei. În viitorul apropiat va fi disponibilă și culoarea Pearl White.
Cele două telefoane sunt identice din punct de vedere fizic. Diferențele sunt doar la camere foto și la viteza de încărcare a acumulatorului. Ambele au un ecran IPS LCD de 6.5 inchi, cu rezoluție HD+ și rată de refresh de 90 Hz. La interior avem un chipset MediaTek Helio G85. Sunt disponibile două combinații de memorii pentru fiecare: 4 GB RAM + 64 GB și 8 GB RAM + 128 GB.
Acumulatorul are o capacitate de 5000 mAh. La Moto G23 se încarcă cu 30W, la G13 cu doar 20W.
Senzorul foto principal este de 50 MP. G23 are un ultrawide de 5 MP și o cameră macro de 2 MP. G13 înlocuiește camera ultrawide cu una pentru detalii de adâncime, de 2 MP. Camerele selfie sunt de 16 MP, respectiv 8 MP.