Samsung Galaxy A54 mai are mai puțin de două luni până în momentul în care va fi prezentat oficial. Tocmai a trecut pentru certificări pe la FCC, ocazie cu care a confirmat anumite informații, care circulau cu titlul de zvon până acum.
Cum este de așteptat pentru FCC, au fost confirmate informațiile legate de acumulatorul cu care va fi echipat telefonul. Acesta va avea o capacitate de 5000 mAh. Și va oferi suport pentru încărcarea rapidă de 25W. Mai rămâne de văzut dacă în pachetul standard va fi inclus și încărcătorul. Înclin să cred că cel puțin în Europa nu vom avea un încărcător inclus în cutie.
Alte informații despre viitorul mid-range de succes Samsung Galaxy A54 ne vin din Geekbench. În aplicația de benchmark au rămas detalii despre un chipset proprietar încă nelansat, model Exynos 1380. Dar și despre o memorie RAM de 6 GB. Unitatea testată aici rula un Android 13 cu OneUi 5.0 peste el.
Telefonul va avea pe spate trei camere foto, care for fi integrate direct în suprafața spate a terminalului, ca la S22 Ultra. Nu mai există un modul foto evidențiat separat.
În față, Samsung Galaxy A54 va avea un orificiu pentru camera selfie, poziționat central.
via GSM Arena