Până acum informația conform căreia compania chineză își va face debutul pe piața tabletelor Android a fost doar un zvon. Acum OnePlus Pad este confirmată oficial de către conturile de social media ale companiei. Și știm că produsul va fi lansat în cadrul evenimentului de pe 7 februarie pe care OnePlus îl va găzdui. Și unde va lansa mai multe produse, nu doar flagship-ul OnePlus 11 la nivel global.
Mai întâi a fost publicată o imagine pentru respectivul eveniment, în care se vedea forma unei tablete în spatele unora dintre produsele care vor fi în centrul atenției la evenimentul respectiv. Imagine pe care o puteți vedea mai sus.
Mai apoi și-a făcut apariția un material promoțional special dedicat lui OnePlus Pad. Un soi de poster care lasă la vedere mai clar câteva detalii de construcție ale tabletei.
Vedem o cameră foto pe spate, poziționată central, într-un modul circular. Detaliu care ne dă de înțeles că nu este vorba despre un rebranding pe o tabletă Oppo. Ci despre un produs cu totul nou.
Camera frontală este integrată în marginea superioară a ecranului. Un ecran despre care știm că va avea o diagonală de 11.6 inchi. Este una dintre puținele informații tehnice care se știu despre acest produs.
Despre tableta promovată aici se spune că va avea culoarea Halo Green.
De asemenea știm că tableta va propune o construcție metalică unibody. Carcasa va fi realizată dintr-o singură bucată de metal.
Pe baza informațiilor care au ieșit astăzi la iveală, unii fani au generat pe calculator fotografii cu OnePlus Pad, în conformitate cu aceste detalii. Noroc că nu mai este mult până pe 7 februarie, când se va face lumină asupra acestui subiect.
via GSM Arena