Telefoanele din seria Vivo X90 au avut parte de apariția lor oficială luna trecută. Însă disponibilitatea lor a fost limitală pentru moment doar la piața din China. Lucru care, așa cum era de așteptat, avea să dureze pentru o perioadă limitată de timp. Un poster al departamentului de marketing a ieșit la iveală, cel puțin în teorie în mod accidental. Și ne dezvăluie data la care aceste terminale vor deveni disponibile la nivel global.
Bine, această dinsponibilitate la nivel global ne interesează pe noi din perspectiva prezenței telefoanelor în Europa. Și, bineînțeles, pe piața locală. Vor ajunge și aici, la fel cum s-a întâmplat și cu generația anterioară. Dar mai este puțin de așteptat până atunci. Se pare că data lansării globale a acestei familii de telefoane a fost setată pentru 31 ianuarie 2023. Mai este, așadar, de așteptat ceva mai bine de o lună până atunci.
Ca o scurtă paranteză, deși ne-am referit la familia Vivo X90, în realitate este de așteptat că doar două dintre cele trei telefoane lansate în China să ajungă și în Europa. Așa s-a întâmplat în cazul generațiilor anterioare. Lucru care s-ar putea schimba și am putea avea și aici toate cele trei terminale. Nu cred că cineva s-ar supăra dacă s-ar întâmpla așa.
Detalii tehnice X90 Pro+
În China seria X90 este alcătuită din trei telefoane. Cel mai interesant este Vivo X90 Pro+. Mai există un model Pro (fără +) și unul standard. Însă vârful de gamă atrage cel mai mult atenția, pentru că este cel mai puternic.
Ca orice flagship care se respectă, este construit în jurul unui chipset Snapdragon 8 Gen 2, cea mai puternică opțiune pentru Androide. Propune mai multe configurații de memorii, cu 12 GB de RAM și 512 GB de memorie internă în opțiunea de top.
Ecranul său este un AMOLED LTPO cu diagonală de 6.78 inchi. Are marginile laterale curbate, o rată de refresh de 120 Hz, o rezoluție de 1440p și integrează cititorul de amprentă digitală. Un orificiu discret, poziționat central, ascunde o cameră selfie echipată cu un senzor de 32 MP.
Autonomia sa este asigurată de un acumulator cu capacitatea de un acumulator cu capacitatea de 4700 mAh, care se poate încărca cu 80W.
Sistemul foto de pe spatele lui Vivo X80 Pro+ (realizat în colaborare cu Zeiss) are un senzor principal de 50 MP. Acesta este ajutat de un ultrawide de 48 MP, un telephoto de 50 MP (zoom optic 2x) și un telephoto periscop de 64 MP (zoom optic 3.5x).
via GSM Arena