Ieri seară a fost ziua patch tuesday din decembrie (ultimul din acest an) în care Microsoft a reparat 56 de probleme în toate soluțiile sale, dintre acestea 6 sunt critice și una chiar exploatată activ pe Internet.
Seria de patch-uri afectează Microsoft Windows și Windows Components, Azure, Office și Office Components, inclusiv SysInternals, Microsoft Edge (Chromium-based), SharePoint Serverși platforma .NET.
Problema de care v-am spus afectează Windows SmartScreen Security Feature care poate deveni inutil dacă un anumit tip de fișier este descărcat de pe Internet, opțiunea automată de verificarea integrității putând să dea greș.
Toate cele șase probleme critice sunt din categoria Remote Code Execution (RCE), cu impact asupra Microsoft Dynamics NAV și Microsoft Dynamics 365 Business Central (On Premises), Microsoft SharePoint Server, PowerShell și Windows Secure Socket Tunneling Protocol (SSTP).
Prin urmare puneți mâna și aplicați rapid update-urile de securitate ca să nu vă pară rău mai încolo!