O nouă unitate de Samsung Galaxy A14 5G a fost testată în Geekbench, după cea echipată cu chipset Exynos 1330 despre care am vorbit săptămâna trecută. De această dată este vorba despre o unitate care se va baza pe un chipset Dimensity 700 de la MediaTek.
Noua unitate testată a avut o memorie RAM de doar 4 GB. Sistemul de operare a fost tot Android 13. Este clar că toate telefoanele noi ale producătorului coreean vor avea de acum cea mai recentă versiune a sistemului de operare.
În ceea ce privește scorul din Geekbench, Galaxy A14 5G cu Dimensity 700 a scos scoruri sensibil mai mici decât unitatea echipată cu Exynos 1330. Probabil că va fi destinată unor piețe ceva mai sărace. Și costul acestui chipset vechi este mai mic, semn că s-a recurs la această soluție (cea mai ieftină cu suport 5G din prezent) pentru a obține un cost de producție cât mai mic pentru terminal. Compromisul este că și performanțele sunt pe măsură.
Speculațiile (și fotografiile care au apărut pe Internet) vorbesc despre un sistem foto compus din trei camere pe spatele telefonului și o cameră selfie găzduită de un notch în formă de U.
Iar autonomia lui Galaxy A14 5G va fi asigurată de un acumulator cu capacitatea de 5000 mAh. Pentru moment acestea sunt detaliile care se cunosc despre viitorul entry-level al coreenilor.
via GSM Arena