Compania chineză a prezentat oficial noua serie Reno9. O familie de terminale care va ajunge și în Europa, inclusiv pe piața din România. Din cele trei telefoane prezentate astăzi, modelul Oppo Reno9 Pro+ este adevăratul vârf de gamă al seriei. Așa că lui îi vom acorda mai multă atenție.
Telefonul este construit în jurul unui chipset Qualcomm Snapdragon 8+ Gen 1. Memoria RAM este nici mai mult nici mai puțin de 16 GB. Iar capacitatea internă de stocare poate fi de 256 GB sau de 512 GB. U există slot pentru microSD. Vârfurile de gamă încep să renunțe la această caracteristică.
Sistemul de operare este un Android 13 cu interfața ColorOS 13 peste el.
Ecranul lui Oppo Reno9 Pro+ este un AMOLED de 6.7 inchi, cu rezoluție fullHD+ (2412 x 1080 pixeli, aspect 20:9). Suportă HDR10+, are o rată de refresh de 120 Hz și este protejat de o sticlă Asahi Glass AGC DT-Star2. Integrează și cititorul de amprentă digitală, are marginile laterale curbate, iar în partea de sus are un orificiu pentru camera frontală de 32 MP.
Pe partea din spate are un sistem foto compus din trei camere, cu un senzor principal de 50 MP. Acesta este ajutat de un ultrawide de 8 MP și de un senzor pentru detalii de adâncime de 2 MP. Poate părea cam puțin pentru un vârf de gamă, dar să nu uităm că la bord există și procesorul proprietar pentru imagini MariSilicon X NPU.
Bateria are o capacitate de 4700 mAh și se poate încărca cu 80W.
Oppo Reno9 Pro+ vine în negru, verde mint sau auriu. Prețurile de vânzare sunt de 560 dolari, respectiv 615 dolari, în funcție de capacitatea internă de stocare aleasă. Deocamdată sunt disponibile în China.
via Oppo