Cei de la LG Display au prezentat o nouă tehnologie inedită. Într-o perioadă a ecranelor pliabile, avem un display care se poate întinge (stretchable). Practic, panelul prezentat pentru a exemplifica această nouă tehnologie își mărește diagonala de la 12 inchi la 14 inchi. Atunci când nu a mai fost aplicată forță asupra sa, a revenit la dimensiunea de 12 inchi, fără să sufere stricăciuni.
Mie nu îmi este foarte clar în ce industii ar putea fi folosită o astfel de tehnologie. LG Display spune că, cel puțin în primă fază, s-ar adresa industriei textile (și designerilor vestimentari) și celei de construcții. Materialul din care este realizat acest panel și mai ales proprietățile sale se pare că îl fac mult mai durabil și mai ușor de purtat.
Panelul prezentat este construit dintr-un silicon special. Are o densitate a pixelilor de peste 100 ppi. Adică similară cu cea a unui televizor 4K cu diagonală de 40 de inchi. În ceea ce privește culorile, are capabilități full RGB.
Tehnologia nu este o premieră, a mai fost arătată și de alți producători de display-uri. Însă LG Display pare să fi dus lucrurile puțin mai departe.
via LG