Cei de la Huawei au avut parte de un eveniment interesant în China. Am văzut acolo inclusiv un concept interesant de ceas smart, Huawei Watch GT Cyber, care își schimbă nu doar cureaua, ci și carcasa. Însă un produs chiar mai interesant pentru public a fost Huawei Pocket S. Un telefon foldable, o variantă mai accesibilă a lui Huawei P50 Pocket. Pe care oficialii companiei chineze o promovează ca fiind cel mai ieftin telefon foldable al momentului.
Evident că pentru a fi mai accesibil, a fost nevoie de anumite concesii la nivel de configurație. Noul telefon păstrează totuși același design (deși acum suprafața sa este plată, nu mai are acele inserturi/modele ieșite în relief). Însă are exact același display OLED cu diagonală de 6.9 inchi și rezoluție 2790 x 1180 pixeli (aspect 21:9) și rată de refresh de 120 Hz. Se păstrează și același display extern rotund, tot OLED, cu diametru de 1.04 inchi și rezoluție 340 x 340 pixeli, folosit mai ales pentru notificări.
Avem însă o schimbare la nivel de chipset. Noul Huawei Pocket S se bazează pe un chipset Qualcomm Snapdragon 778 (față de Snapdragon 888). Memoria RAM este de 8 GB, iar capacitatea internă de stocare poate fi de 128 GB, 256 GB sau 512 GB.
Sistemul de operare a făcut un pas în față (a ajuns la Harmony OS 3), cel puțin pentru varianta destinată pieței din China. Pentru că telefonul va avea parte și de o disponibilitate globală, asumată oficial.
În ceea ce privește camerele foto, se păstrează două dintre cele ale lui P50 Pocket. Adică senzorul principal de 40 MP și cel ultrawide de 13 MP. Dispare al doilea senzor wide de 32 MP. Camera frontală are același senzor de 10.7 MP.
Cititorul de amprentă digitală este poziționat lateral, iar acumulatorul este același. Cu o capacitate de 4000 mAh și o încărcare rapidă de 40W.
Prețurile de vânzare pentru Huawei Pocket S sunt de aproximativ 830 euro, 900 euro, respectiv 1040 euro, în funcție de capacitatea internă de stocare pentru care se optează. Deocamdată telefonul este disponibil doar în China.
via Huawei