Unul dintre cele mai populare telefoane ale ultimilor ani este modelul Galaxy A5x de la Samsung. Așa că este de înțeles că și viitoarea apariție stârnește destul de mult interes. Tocmai au ieșit la iveală niște fotografii generate pe calculator cu Samsung Galaxy A54, care lasă la vedere câteva detalii de construcție și cu ajutorul cărora putem surprinde care vor fi principalele diferențe față de A53.
Una dintre acestea, poate cea mai vizibilă, este la nivelul modulului foto de pe spate. Nu mai este evidențiat în suprafața spate. În schimb, camerele foto sunt poziționate direct pe suprafața telefonului, ieșind ușor în relief. Exact ca la Galaxy S22 Ultra, care tinde să devină noul etalon din perspectiva designului. Desigur, exceptând muchiile de sus și de jos, tăiate foarte drept la Ultra.
Și dacă tot am vorbit de camerele foto de pe spate, este deja o certitudine că Samsung Galaxy A54 va avea un senzor foto principal de 50 MP. Pentru comparație, A53 avea un senzor principal de 64 MP, dar de generație mai veche.
Mai știm că ecranul telefonului va fi puțin mai mic, cu o diagonală de 6.4 inchi (față de 6.5 inchi). Va păstra rezoluția fullHD+ și rata de refresh de 120 Hz, precum și orificiu central pentru camera foto frontală.
Ultimul detaliu pe care îl știm este legat de acumulator. Acesta va fi puțin mai mare, cu 5100 mAh (față de 5000 mAh). Deocamdată acestea sunt detaliile tehnice care se cunosc despre Samsung Galaxy A54, așa că rămânem cu imaginile.
Telefonul este așteptat să apară oficial undeva în luna ianuarie a anului viitor.
via GSM Arena