Din când în când mai apar prostioare de genul ăsta: companii care vând produse ce funcționează cu Windows se trezesc că fac reclame în care fata (sau băiatul) care a lucrat pe partea de grafică a introdus o captură de ecran despre care nu știe că nu are loc în contextul dat. Mai exact, HP a făcut o reclamă pentru laptop-ul perfect în care afișează o captură de ecran cu GMAIL, sub macOS. Se practică asta: mai întâi ai poza de calitate a produsului, după aceea îi pui pe ecran o imagine – apropo, toate reclamele unde apar cadre cu ecranul laptop-ului sau telefoanelor/tabletelor sunt făcute în mod similar. Numai că de data asta compania de publicitate care s-a ocupat de construirea reclamei a dat-o în bară (se întâmplă mereu, la toate nivelurile) doar că persoana din HP care a cerut-o nu a avut competența necesară de a vedea problema. Probabil pentru că și ea folosește tot macOS.
De unde știm? Păi dacă ne uităm atent în partea stânga, sus, vedem cele trei butoane de control, specifice sistemului de operare macOS. Plus mărul Apple, de unde se extinde meniul.
Reclama în cauză a apărut pe Reddit pentru a vinde un produs excelent pentru mobilitate și îmi vine greu să cred că a fost făcută așa cu intenție. Pentru că de ceva vreme nu mai e posibilă folosirea legală a unui sistem de operare Apple pe produse non-Apple. Și nu cred că reclama îi vizează pe pasionații de hackintosh care nu au suficienți bani să își cumpere un mac.
Oricum, gluma ar fi bună dacă nu ar fi cât se poate de tristă – ținând cont că am fugit de laptop-urile HP toată viața, iar în ultimii 10 ani folosesc MacBook cu Windows și mai nou fără …
UPDATE: Intre timp mi-am adus aminte ca la un moment dat am pus si eu macOS pe un netbook HP 🙂
via mr
Și nu e adevărat?
Tocmai ce mi-am adus aminte ca am pus un macOS pe un netbook HP min 311 si se misca destul de bine.
https://www.youtube.com/watch?v=9y1Q-mVXtjw