
Iată că s-a întâmplat mai repede decât estimam, inclusiv pentru utilizatorii din România! Și pentru asta cei de la Samsung merită felicitați! Upgrade-ul care conține Android 13, cu OneUI 5.0, este disponibil. Nu am primit încă notificarea, deși le am activate, dar am rulat o verificare manuală (Settings/Software Update/Download and Install) și este acolo!
Menționez ca am un Samsung Galaxy S22 Ultra achiziționat prin intermediul Vodafone.
Nu este mic deloc, are aproape 3 GB, motiv pentru care o să îi dau drumul când ajung la birou sau acasa. Însă descrierea este elocventă, aduce o grămadă de schimbări. Nu intru în detalii, cred că toate capturile de ecran pe care le conține acest scurt material sunt grăitoare.


În urma acestui upgrade cu Android 13 cu OneUI 5.0 nivelul de securitate rămâne tot la nivel de 1 octombrie 2022, așa cum era în urma ultimului update. Căutați-l și bucurați-vă de noile feature-uri. O să revenim și noi cu feedback după prima experiență cu noul Android.