HomeFeaturedFocusOppo A17 a fost prezentat oficial

Oppo A17 a fost prezentat oficial

Oppo A17

Oppo A17 și-a făcut apariția oficială. Este un telefon din zona de entry-level, din categoria celor pe care le împing în față operatorii de telefonie și pe care le regăsim în ofertele magazinelor online inclusiv din România. Predecesorul său este prezent pe piața locală, așa că merită și noua apariție câteva momente de atenție.

Din punct de vedere tehnic, terminalul nu prea are specificații care să atragă atenția. Un chipset Helio G35 de la MediaTek face echipă cu o memorie RAM de 4 GB și cu o capacitate internă de stocare de 64 GB. Există un slot pentru card microSD pentru cei care au nevoie de mai mult spațiu de stocare.

Sistemul de operare este un Android 12 cu interfața ColorOS 12.1 peste el.

Ecranul lui Oppo A17 este un panel IPS LCD de 6.56 inchi, cu o rezoluție HD+ (1612 x 720 pixeli, aspect 20:9) și o rată de refresh standard de 60 Hz. Propune un design cu notch în formă de picătură, specific categoriei low-budget. În acest notch se găsește camera foto frontală echipată cu un senzor de 5 MP.

Pe spate avem un sistem dual camera, cu un senzor principal de 50 MP. Acesta este ajutat de un alt senzor, pentru detalii de adâncime, cu rezoluție de 2 MP.

Pentru securizarea informațiilor utilizatorului, telefonul este prevăzut cu un cititor de amprentă digitală, poziționat lateral.

Autonomia lui Oppo A17 este asigurată de un acumulator cu capacitatea de 5000 mAh. Viteza de încărcare nu este detaliată, semn că nu avem ceva ieșit din standard din acest punct de vedere.

Terminalul este deja disponibil la precomandă în mai multe țări asiatice, la un preț de aproximativ 130 dolari. Vine în două variante de culoare, Lake Blue sau Midnight Black, ambele cu o textură pe spate care imită pielea naturală. Disponibilitatea globală încă nu a fost detaliată.

via Oppo

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep