Un astfel de terminal a apărut în baza de date a AnTuTu Benchmark, semn că se află deja în perioada de teste. Asus ROG Phone 6D este echipat cu un chipset MediaTek Dimensity 9000+, spre deosebire de actualul flagship ROG Phone 6 Pro, care se bazează pe un Snapdragon 8+ Gen 1 de la Qualcomm.
De altfel, scorul obținut de noua apariție în AnTuTu este chiar mai bun decât cel al lui ROG Phone 6 Pro, actualul lider al acestei ierarhii. Semn că acesta este principalul obiectiv al noului terminal. Chiar dacă încă nu este recunoscut oficial, scorul de 1.146.594 puncte (realizat de un telefon cu numele de cod ASUS_AI2203_D), este cel mai mare până în prezent.
Un motiv suficient, aș spune eu, pentru ca fanii telefoanelor de gaming cât mai performante să aștepte cu sufletul la gură noul Asus ROG Phone 6D. De văzut dacă aceasta va rămâne denumirea comercială a noului dispozitiv atunci când acesta va fi oficializat.
Nu sunt semne că ar fi și alte deosebiri dintre această apariție și vârful de gamă deja existent pe piață. De văzut doar în ce combinație de memorii va rula noul chipset.
Chipset-ul Dimensity 9000+ de la MediaTek reprezintă o provocare serioasă pentru cei de la Qualcomm, care ar trebui să vină cu un răspuns pe măsură. Performanțele CPU-ului, cel puțin în cazul lui Asus ROG Phone 6D sunt cu 15% peste cele scoase de ROG Phone 6 Pro-ul echipat cu Snapdragon 8+ Gen 1, chipset-ul de top din actuala ofertă de la Qualcomm.
via GSM Arena