În același timp cu modelul Xiaomi 12S Ultra, compania chineză a prezentat și modelele Xiaomi 12S și 12S Pro. Două telefoane care, deși eclipsate de vârful de gamă, arată destul de bine și par capabile să facă o figură destul de frumoasă de vânzări.
Două terminale care au destul de multe elemente în comun. Și la care focusul rămâne pe zona de fotografie. Acolo unde s-a colaborat, la fel ca la Ultra, cu cei de la Leica. Ambele telefoane au un senzor principal mare, de 1/1.28” (Sony IMX707), cu rezoluție de 50 MP. Modelul Pro completează sistemul foto cu un ultrawide de 50 MP și un telephoto, tot de 50 MP (zoom optic 2x). Varianta standard coboară puțin și vine cu un ultrawide de 13 MP și un telephoto macro de 5 MP.
Camera foto frontală este identică și este echipată cu senzor de 32 MP.
La interior Xiaomi 12S și 12S Pro sunt absolut identice. Ambele telefoane se bazează pe chipset-ul Snapdragon 8+ Gen 1 de la Qualcomm. Și cele patru configurații de memorii sunt fix aceleași. De la 8 GB RAM + 128 GB, până la 12 GB RAM +512 GB. Cu cele două intermediare 8 GB RAM + 256 GB și 12 GB RAM + 256 GB. Nu există slot pentru card microSD.
Sistemul de operare este un Android 12 cu MIUI 13 peste el la ambele telefoane.
Ecranele celor doua diferă în schimb. 12S Pro este ceva mai mare. Are un display LTPO AMOLED de 6,73 inchi, cu rezoluție QHD+ (3200 x 1440 pixeli) și rată de refresh variabilă, de până la 120 Hz. Modelul standard are un display de doar 6,28 inchi. Este tot un AMOLED, dar nu LTPO. Rata de refresh este fixă (120 Hz), rezoluția este doar fullHD+ (2400 x 1080 pixeli). Ecranele sunt protejate cu Gorilla Glass Victus și integrează cititoarele de amprentă digitală.
Și cele două acumulatoare diferă. Un ecran mai mare atrage și o baterie ceva mai mare. 4600 mAh este capacitatea pentru modelul Pro, care se încarcă cu 120W. Modelul standard are o baterie de 4500 mAh și se încarcă cu 67W.
Prețurile de vânzare pentru Xiaomi 12S încep de la aproximativ 600 dolari, în timp ce pentru modelul Pro pornesc de la aproximativ 700 dolari. Deocamdată nu s-a discutat despre o disponibilitate în afara Chinei, dar cred că vor avea parte de o lansare globală la un moment dat.
via GSM Arena