Se pare că zvonurile conform cărora compania coreeană pregătește apariția lui Samsung Galaxy A04s capătă substanță. O unitate a acestui model a fost testată în Geekbench. Și a lăsat la vedere câteva informații tehnice, care completează zvonurile care circulau deja despre acest terminal entry-level. Un dispozitiv care se va mișca foarte bine în ofertele operatorilor de telefonie mobilă, așa cum a făcut-o și predecesorul său.
Terminalul va fi echipat cu un chipset proprietar Samsung, model Exynos 850. Unitatea testată avea o memorie RAM de 3 GB. Este posibil ca din punctul de vedere al memoriilor să avem mai multe combinații posibile.
Sistemul de operare este un Android 12 cu interfața OneUI 4.1 peste el.
Mai jos aveți și scorul reușit de Samsung Galaxy A04s în Geekbench.
La nivel de zvonuri circulau niște informații legate de ecranul acestui model, care se pare că va avea o diagonală de 6,5 inchi. Este vorba despre un panel IPS LCD cu rezoluție HD+ și rată de refresh standard, de 60 Hz. Există chiar și o fotografie de presă care ni-l arată pe A04s. Se vede un notch în formă de V, dar și un sistem de trei camere foto pe partea din spate, care pare să împrumute câteva elemente de design de la S22 Ultra.
Acumulatorul acestui dispozitiv va avea o capacitate de 5000 mAh. Probabil că va oferi suport pentru încărcarea de 18W sau 25W.
Alte detalii despre Samsung Galaxy A04s deocamdată nu se cunosc. Unele voci care par suficient de avizate, spun că nu mai este mult până la apariția oficială.
via GSM Arena