Weekend-ul acesta am avut ocazia să mă familiarizez cu un prim smartphone din generația nouă a brand-ului Honor, adică Magic4 Lite 5G și am zis că e momentul să vă spun care este impresia după primul contact. Vorbim despre o autonomie foarte bună, un display bun, suport 5G, sistem complex de camere foto.
Pentru cine nu știe încă, brand-ul Honor a reintrat pe piața Românească la începutul acestui an și primele modele disponibile pentru vânzare sunt cele din seria Honor Magic4 – adică varianta simplă, Pro și Lite, beneficiind de o construcție similară însă configurații hardware și software diferite. Mai trebuie spus și că odată cu sancțiunile SUA aplicate Huawei, brandul chinezesc a decis să vândă divizia Honor (cea care construia aparate cu același hardware, dar un design și configurație diferită, adaptată nevoilor generației tinere) modalitate prin care a salvat limitarea accesului la serviciile Google pentru aceste smartphone-uri.
În acest context revederea cu soluțiile Honor este de bun augur, modelul entry level Honor Magic4 Lite 5G lăsându-mi o impresie bună după primul contact. Dar mai bine haideți să vedem despre ce este vorba.
Aspect clasic, carcasă lucioasă
Honor Magic4 Lite 5G este un smartphone cu un aspect clasic, cu carcasă de plastic și margini rotunjite și o construcție interesantă a sistemului care găzduiește camerele foto, ce mi-a adus aminte de bătrânul Lumia 1020 sau mai recent de Huawei Mate 40 Pro.
Carcasa este de 166 x 75,7 x 8 mm și cântărește 189g.
Display luminos cu suport de afișare la 120 Hz
Imediat ce l-am pornit am remarcat că informația de pe display-ul IPS LCD de 6.81 inci (1080 x 2388 pixeli) se vede bine, iar dacă puneți strălucirea la nivelul maxim veți foarte mulțumiți de cum funcționează, atât în interior cât și în exterior. Uitându-mă prin meniu am văzut că Honor oferă rată de afișare variabilă, de până la 120 Hz pentru acest model. Deși merge să o blocați la 120 Hz, vă recomand să nu faceți asta dacă vreți să obțineți maximul de autonomie.
Obișnuit fiind cu display-urile OLED mi-a făcut plăcere să descopăr că informațiile se văd bine pe ecran, culorile sunt redate destul de exact și că dacă nu mi-a convenit intensitatea cu care acestea au fost afișate, am putut să activez opțiunea de personalizare și să trec pe modul Vivid, unde acestea devin mai intense. Pentru un smartphone din categoria de mijloc, Honor Magic4 Lite 5G se prezintă foarte bine la acest capitol, ținând cont și de faptul că vorbim despre un display IPS LCD și nu de unul AMOLED sau OLED. Bineînțeles că există diferențe în favoarea celor din urmă, numai că plusurile ar trebui să vină și cu un preț semnificativ mai mare.
Dacă vă uitați la pozele de mai sus observați și că marginile display-ului sunt destul de mici pe zona laterală, lucru ce îi permite să aibă o ocupare de 94% a părții frontale, scăzând și tăietura asociată camerei foto.
Nu în ultimul rând aș vrea să mai spun și că touch-ul merge foarte bine, inclusiv navigarea prin gesturi activă implicit iar dacă obișnuiți să citiți mult de pe smartphone, activați funcția eBook care trece ecranul în mod alb-negru, pentru a facilita un mediu mai prietenos cu ochii.
Senzor de amprentă și 5G
Honor Magic4 Lite 5G beneficiază de funcțiile protecție asociate autentificării prin amprentă, senzorul de recunoaștere fiind pus în partea laterală dreapta, în butonul de pornire/oprire. Este implementarea clasică de dinainte de introducerea senzorului de amprentă de sub display.
Datorită faptului că folosește un senzor de amprentă clasic, viteza de recunoaștere este mai bună, cu rată de succes mai mare, lucru manifestat într-o deblocare mai rapidă.
Alt element foarte important este că așa cum îi spune și numele, modelul Magic4 Lite 5G beneficiază de conectivitate 5G (aparatul are suport dual SIM), alături de cea 802.11a/b/g/n/ac,2.4GHz și 5GHz, Bluetooth 5.1, GPS și NFC (merge să folosiți Google Pay)
Sistem interesant de camere foto
Nu poți să nu remarci sistemul de camere foto, despre care am spus deja că îmi aduce aminte de cel de pe Huawei Mate 40 Pro.
Înglobează trei camere – de 48 MP (wide), 2 MP (macro) și tot de 2 MP pentru adâncime plus LED-ul pentru bliț. Software-ul asociat împrumută multe din opțiunile existente pe aplicația Camera din aparatele Huawei, inclusiv modurile de noapte și cele Dual-View și Pro. Din cauza vremii nu am avut prea mult timp la dispoziție să ies afară să mă joc cu camera, o să fac asta în perioada următoare și revin cu mai multe detalii. La prima vedere pozele ies bine în condiții de iluminare puternică. Vă mai spun că pentru camera selfie Honor a încorporat un senzor de 16MP pentru care aveți filtre beauty și bokeh.
Android 11 și performanță bună
Din punct de vedere hardware Honor Magic4 Lite 5G este construit în jurul platformei Qualcomm SM6375 cu cipsetul Snapdragon 695 5G (făcut cu tehnologie de 6nm) alături de un GPU Adreno 619 și un CPU Octa-core (2×2.2 GHz A78 & 6×1.8 GHz A55), cu 6/8 GB RAM și 128 GB pentru stocare.
Cu această echipare Honor Magic4 Lite 5G nu stă chiar rău în ceea ce înseamnă performanța: 630 puncte în single-core, respectiv 1855 puncte în multi-core pentru Geekbench și 387683 puncte în AnTuTu Benchmark.
Valorile pun acest smartphone în partea inferioară a clasamentului performanței, dar trebuie să știți că în utilizarea normală viteza de navigare prin meniuri și aplicații e foarte bună. De exemplu YouTube cu stream 1080p merge fără probleme, la fel și Facebook sau Instagram. Dacă însă vreți să vă jucați niște titluri care necesită 3D intens, atunci e posibil ca acest smartphone să aibă ceva sincope.
Pe de altă parte, autonomia este excelentă: puțin peste 19 ore pentru descărcarea de la 100% la 20% în testul PC Mark 3. Pot să vă spun că de foarte multă vreme nu am mai avut așa un rezultat bun pentru un smartphone de generație nouă – bineînțeles, testul a fost făcut cu luminozitatea dată la minim și rata de afișare dinamică. Toate astea se datorează unei baterii cu o capacitate de 4800 mAh, pentru care există și suport de încărcare rapidă Honor SuperCharge la 66W (în teorie de la 0 la 81% în doar 30 de minute).
Nu în ultimul rând mai trebuie să vă spun că Honor Magic4 Lite 5G vine cu Android 11 (patch-ul de securitate din luna decembrie, puțin cam vechi) sub forma Magic UI 4.2 și toate serviciile Google active, inclusiv magazinul de aplicații Play Store, soluția de plată Google Pay și Android Auto!
Mi-a plăcut că interfața este simplă, ușor de personalizat și în ecranul principal este implementat Google News.
Concluzie: o primă impresie pozitivă
Acestea fiind zise Honor Magic4 Lite 5G mi-a lăsat o impresie bună după primul contact. Îmi place cum se ține în mână, că display-ul IPS LCD se vede bine (cu un nivel foarte bun de luminozitate), că are suport 5G și că autonomia este una excelentă. În principiu sunt elementele de bază pe care un utilizator le caută la un smartphone mediu, din categoria de preț din jurul valorii de 1499 LEI.
Rămâne să văd cum se va comporta în continuare și cum se mișcă după încă câteva zile.
Informații: Honor
Preț: de la 1499 LEI