Pandemia a făcut ca unele companii să caute soluții noi pentru a impulsiona vânzările, una dintre ele fiind Amazon care s-a gândit că e o idee bună să facă asistentul Alexa să poată vorbi cu vocea oricui. Mai exact, ieri am văzut un demo în care Alexa vorbește cu un copil folosind vocea bunii sale decedate – o chestie pe care am văzut-o deja într-un episod din Black Mirror și care mai devreme sau mai târziu va deveni obinșuință.
Demo-ul în cauză s-a întâmplat la conferința re:Mars din Las Vegas, centrată pe AI, machine learning, robotică și alte chestii cool pentru viitor și ne arată cum un copil cere Alexa ca bunica lui (bine, vocea bunicii) să îi termine de citit o carte. Vedeți mai jos despre ce e vorba la minutul 62.
Demo-ul ăsta o să îi lase pe unii fără cuvinte mai ales că Amazon nu a specificat dacă tehnologia e gata sau dacă/când o va face disponibilă publicului larg.
E ceva fain? Sunt convins că unii vor aprecia această capacitate de a simula vocea oricui, inclusiv cu opțiunile interesante pe care le deschide vizavi de manipulare, mai ales acum în epoca internetului în care orice individ care are acces la Facebook, TikTok și Whatsapp are senzația că le știe pe toate.
Pe de altă parte, sunt mulți oameni care suferă după ce i-au pierdut pe cei dragi și care pot să își găsească o cale de a merge înainte cu o astfel de tehnologie – e de fapt ideea din Black Mirror, episodul Be Right Back (pe care vă recomand să îl urmăriți dacă nu ați făcut-o încă) și din cauza asta ideea Amazon e puțin scoasă din context, cel puțin vizavi de modul în care justifică tehnologia.
Știm că nu tot ce ni se prezintă este și exact ceea ce a fost gândit.
Păreri?
via ARS