Dintr-o sursă care de obicei nu greșește, celebrul leakster Evan Blass, mai cunoscut ca @evleaks, vin informații aproape complete despre două viitoare telefoane de la Motorola. Este vorba despre modelul Moto G 5G (2022) și despre Motorola Edge 30, cel care se înrudește cu actualul vârf de gamă al companiei, Edge 30 Pro.
Și o să începem cu cel din urmă, care pare să fie ceva mai atractiv din punctul de vedere al specificațiilor tehnice. Va păstra de la fratele său mai puternic un display pOLED, cu aceeași rată de refresh de 144 Hz. Rezoluția va fi fullHD+, iar diagonala va fi de 6,5 inchi. Se păstrează și poziționarea centrală a orificiului pentru camera frontală.
Motorola Edge 30 face însă ceva concesii la interior. Va fi echipat cu un chipset Qualcomm Snapdragon 778+, care vine cu suport pentru rețelele 5G. Memoria RAM va putea fi de 6 GB sau de 8 GB, iar capacitatea internă de stocare poate fi de 128 GB sau 256 GB.
Se pare că se păstrează și sistemul foto de pe spate la fel ca la vârful de gamă, cu doi senzori de câte 50 megapixeli fiecare și un al treilea senzor, de adâncime, de 2 megapixeli.
Acumulatorul va avea o capacitate de 4200 mAh și va putea fi încărcat cu până la 33W. Mai sus aveți și pozele (ce par a fi cele oficiale) cu Motorola Edge 30.
Compania mai pregătește și varianta actuală (2022) a lui Moto G 5G. Avem și pentru el fotografiile de mai jos și câteva detalii tehnice. Se pare că va fi echipat cu un display IPS LCD cu diagonală de 6,53 inchi, rezoluție HD+ și rată de refresh de 90 Hz. Se va baza pe un chipset Dimensity 700 de la MediaTek, care va rula în combinație cu o memorie RAM de 4 GB sau de 6 GB. Capacitatea internă de stocare poate urca până la 256 GB.
Autonomia lui va fi asigurată de un acumulator cu capacitatea de 5000 mAh (încărcare de doar 15W). Sistemul foto de pe spate va avea un senzor principal de 50 megapixeli și două camere de câte 2 megapixeli fiecare (macro și adâncime).
De văzut când vor fi lansate pe piață Motorola Edge 30 și Moto G 5G (2022). În ultima vreme compania a adus destul de repede și în România telefoanele nou lansate, mă aștept să se întâmple și de această dată la fel.
via GSM Arena