Compania coreeană tocmai a anunțat oficial două noi modele entry-level. Este vorba despre Samsung Galaxy A23 și Galaxy A13. Ambele telefoane sunt 4G, pentru A13 varianta 5G este deja pe piață. Însă diferențele sunt evidente nu doar la nivel de chipset/conectivitate. De fapt, cele două dispozitive au destul de multe elemente în comun, chiar dacă par a proveni din clase ușor diferite.
Construcția este ușor diferită la nivel de finisaje. Chiar dacă au aceeași greutate, în mod oarecum surprinzător A23-ul este puțin mai scund și mai subțire. Ecranul pare să fie același, un LCD TFT cu diagonală de 6,6 inchi și rezoluție fullHD+ (2408 x 1080 pixeli, aspect 20:9). Rata de refresh este una standard, de 60 Hz. Protecția este asigurată de o sticlă Gorilla Glass 5 în cazul ambelor dispozitive.
Și sistemul de operare este același, Android 12 cu interfața OneUI 4.1 peste el.
Și la nivel de camere foto, Samsung Galaxy A23 și Galaxy A13 par să aibă trăsături comune. Camera foto frontală are un senzor de 8 megapixeli și este integrată într-un notch. Pe partea din spate se găsește un sistem de patru camere foto, cu un senzor principal de 50 megapixeli. Este ajutat de un ultrawide de 5 megapixeli și de două camere de câte 2 megapixeli fiecare (macro și adâncime).
Cititorul de amprentă digitală este plasat lateral.
Acumulatorul are o capacitate de 5000 mAh și se poate încărca cu 25W.
Gama de culori este formată din Black, White, Peach și Blue. Acestea sunt detaliile care sunt comune pentru ambele dispozitive.
Diferențele sunt sesizabile la nivel de nucleu hardware. Samsung Galaxy A23 vine cu un chipset nespecificat (se speculează că ar fi un Snapdragon 680 4G de la Qualcomm. Memoria RAM poate fi de 4 GB, 6 GB sau chiar 8 GB, în timp ce capacitatea internă de stocare poate fi de 64 GB sau 128 GB.
Galaxy A13 pe de altă parte vine cu un Exynos 850. Memoria RAM poate fi de 3 GB, 4 GB sau 6 GB, iar memoria internă de 32 GB, 64 GB sau 128 GB. În ambele cazuri există un slot microSD.
Deocamdată nu se cunosc detalii comerciale. A13 este listat la precomandă în Olanda, cu prețuri în jur de 200 euro. Însă este cam devreme pentru niște prețuri comunicate oficial.