HomeMobileAndroidReview Motorola Edge 30 Pro: un smartphone elegant ce isi face treaba

Review Motorola Edge 30 Pro: un smartphone elegant ce isi face treaba

DSC_6959

Edge 30 Pro este noul flagship Motorola, cu un display de 6.7 inci, cipset Snapdragon 8 Gen 1 (4nm) și sistem de camere principale de 50M, plus una de 60MP pentru selfie. După două săptămâni de teste pot să vă spun că a făcut o figură bună, fiind primul smartphone Motorola care îmi atrage atenția cu adevărat.

Design: carcasă cameleon și un aspect rotunjit

DSC_6939

Modelul Motorola Edge 30 Pro pe care l-am avut în teste este cel de culoare Cosmos Blue, care de fapt beneficiază de mai multe nuanțe albastre și  verzi, în funcție de cum îl privești și nivelul de lumină ambientală. Este primul lucru care mi-a plăcut la Edge 30 Pro, alături de aderența carcasei, cu toate că vorbim de una realizată din material plastic, cu sticlă Gorilla Glass 5.

Forma lui Edge 30 Pro este una clasică, cu margini pronunțat rotunjite, chestie ce îți permite să îl ții mai comod în mână. Aspectul este unul simplu, partea din față fiind exclusiv dedicată display-ului de 6.7 inci, cu micul orificiu asociat camerei selfie (de 60 MP!). Pe laterala din dreapta abia se pot observa butoanele de control volum și cel pentru pornire oprire – senzorul de amprentă este poziționat sub display.

DSC_6974

Finisările sunt bine realizate, așa cum îi stă bine unui flagship, însă din păcate în unele locuri se pot vedea niște șanțuri pentru îmbinare care în timp vor ajunge să colecteze praf și scame.

În zona superioară avem doar slot-ul pentru microfon în timp ce în partea inferioară se regăsesc slot-ul pentru nanoSIM, cel pentru conectorul USB Type-C, unul pentru al doilea microfon și cel pentru difuzor. Poziționarea lor este gândită bine, cu slot-ul USB Type-C pus pe mijloc.

DSC_6969

Mult mai interesant este design-ul pe partea din spate, unde slotul pentru sistemul foto (realizat din două camere de 50MP și una de 2MP) iese în evidență datorită modului în care încearcă să mascheze denivelarea necesară montării lentilelor. Avem o ridicătură rotunjită, ce maschează bine partea din dreapta a lentilelor, lăsând totuși expusă puțin din cea stângă. Cumva mă așteptam să văd că lentilele sunt poziționate în centrul acestei denivelări, doar că din motive estetice, includerea LED-ului Flash și a microfonului acest lucru nu a ieșit.

DSC_6973

Chiar și așa mi se pare că spatele arată foarte bine cu sigla Motorola pe mijloc și brandul inscripționat în partea de jos.

Display: 6.7 inci, doar 1080 x 2400 pixeli

Display-ul lui Motorola Edge 30 Pro este unul OLED, cu diagonala de 6.7 inci și suport pentru o rată de refresh de 144 Hz și HDR10+. Este exact ceea ce aștepți de la un flagship modern – culorile se văd destul de bine, în special nuanțele de alb și negru. Sunt însă trei lucruri pe care Motorola le-ar fi putut face mai bine: unghiul de vizualizare putea să fie mai mare, protecția Gorilla Glass 3 e puțin cam învechită și marginile ar fi mers să fie mult mai mici. În același timp, o densitate de doar 393 ppi mi se pare mică pentru un flagship din 2022.

DSC_6982

Asta pentru că rezoluția lui Motorola Edge 30 Pro este de 1080 x 2400 pixeli, pentru un aspect de 20:9. Dacă aceste elemente nu vi se par interesante, trebuie să știți că Motorola Edge 30 Pro are rată de refresh de până la 144 Hz, cu opțiune de afișare Always on, pe care am folosit-o cu brio – widget-urile Motorola arată bine și oferă informația de care aveți nevoie mereu la îndemână, cu un consum minim de baterie.

DSC_6979

Aș zice că nivelul de contrast și luminozitate este unul mulțumitor, însă implementarea opțiunilor de setare automată nu este cea mai bună – de multe ori, chiar și seara, am fost nevoit să ridic manual luminozitatea pentru că setarea implicită era mult prea agresivă – explic asta prin faptul că Edge 30 Pro reușește o autonomie foarte bună în zona de standby și utilizare normală.

Performanță: aproape de borna de 1 milion de puncte în AnTuTu benchmark!

Flagship-ul Motorola Edge 30 Pro este primul cu Snapdragon 8 Gen 1 (Qualcomm SM8450) pe care am ocazia să îl testez și după cum am spus și în acest articol, performanța dată de combinația Octa-core (1×3.00 GHz Cortex-X2 & 3×2.50 GHz Cortex-A710 & 4×1.80 GHz Cortex-A510) cu GPU Adreno 730, 12GB RAM și 256 GB pentru stocare este una deosebită, cel puțin la nivel teoretic.

Celebrul benchmark AnTuTu oferă un scor de aproape 1 mil de puncte (mai exact 971196, atunci când aparatul este răcit corespunzător).

Screenshot_20220224-163229Screenshot_20220224-161719

Vorbim de o valoare cu aproape 35% mai bună decât cea obținută de Motorola Edge 20 Pro.

Pentru Geekbench am obținut un scor de 1188 puncte în single-core și 3453 pentru multi-core, cifre destul de bune.

Screenshot_20220224-162101Screenshot_20220224-125325

Nu în ultimul rând, pe zona 3D, benchmark-ul 3D Mark ne dă un scor de 9102 puncte în Wild Life și 2128 în Wild Life Extreme, echivalente cu o comportare foarte bună în jocurile 3D.

Screenshot_20220224-125612Screenshot_20220224-125738

Dezavantajul ar fi acela că atunci când e pus la treabă, telefonul începe să se încălzească, chestie ce duce automat la reducerea automată a performanțelor.

Pe de altă parte, pentru utilizarea de tip office (apropo, Motorola spune că Edge 30 Pro poate fi transformat într-un sistem de lucru pe display mare – eu nu am reușit să îl conecteze wireless prin WiFi direct la televizorul meu LG vechi 4 ani), a obținut în PC Mark 3 unele dintre cele mai bune rezultate pe care le-am văzut până acum.

Screenshot_20220224-125311Screenshot_20220225-090602

Și dacă tot am ajuns aici, vreau să vă spun câte ceva și despre autonomie: smartphone-ul are o baterie de 4800 mAh, cu încărcare rapidă de 68W (100% în 35-40 de minute cu încărcătorul din dotare) prin fir, sau una de 15W wireless. La nevoie puteți activa reverse wireless charging și să dați curent unui ceas sau unui set de căști.

Conform testului de baterie din PC Mark, Motorola Edge 30 Pro are o autonomie de 12 ore și 19 pentru descărcarea de la 100% la 20%, una peste multe dintre flagship-urile de anul trecut.

Însă, așa cum am văzut deja în ultimele săptămâni, analiza performanței nu trebuie să se facă pe baza datelor extrase de la benchmark-uri pentru că sunt companii precum Samsung sau OnePlus care au decis să trișeze aici, pompând rezultate mai bune decât cele obținute în realitate.

Așa că pot să vă spun că în utilizarea zilnică, Motorola Edge 30 Pro poate liniștit să vă ducă cel puțin o zi de utilizare – eu l-am dus de câteva ori de dimineața până seara fără să îl descarc de tot – aici apare și avantajul încărcării rapide, unde puteți să obțineți rapid 100% în doar 35 de minute.

DSC_6981

În ceea ce privește viteza, nu am remarcat să fie probleme – orice vreți să faceți, Motorola Edge 30 Pro răspunde așa cum trebuie.

Foto: sistem cu două camere de 50MP

DSC_6986

Motorola Edge 30 Pro beneficiază de un sistem foto principal construit cu două camere de 50MP și una de 2MP, pentru adâncime. Așa cum am spus, camera principală, wide, este de 50 MP, cu f/1.8, 1/1.55″, 1.0µm, multi-directional PDAF, OIS, iar cea ultrawide este tot de 50 MP, cu f/2.2, 114˚, 1/2.76″, 0.64µm. Sistemul e completat de camera de 2MP cu f/2.4 pentru adâncime (face o treabă destul de bună) și sistem Dual-LED. În felul acesta se poate filma chiar și 8K (24fps), pe lângă modurile 4K@30fps, 1080p@30/60/120/240/960fps.

Trebuie să vă spun că sunt disponibile și mai multe setări AI pentru optimizarea pozelor și a filmării (smart composition, shot optimization) pe care le-am folosit pentru test.

Am scos Motorola Edge 30 Pro prin Brașov și împrejurimi (cetatea Feldioara) ca să văd ce poze poate face noaptea și ziua. Uitați câteva dintre rezultatele obținute:

Încep cu un macro și vreau să menționez că trebuie să fiți atenți cum poziționați camerele pentru că e posibil să ratați poza din cauza fapului că nu poate focaliza corect – după câteva exerciții o vă prindeți de cum stă treaba și nu vor mai fi probleme.

IMG_20220227_134046280_HDR

Puțin lemn lăcuit – aici poza are culori mult mai deschise decât sunt cele reale:

IMG_20220227_134208137

Niște detalii care nu au ieșit chiar așa cum mi-am dorit:

IMG_20220227_134234164_HDR

Cetatea Feldioara în HDR, într-o poză puțin cam arsă – detaliile de pe zid nu se prea văd:

IMG_20220306_123817989_HDR

Și încă una:

IMG_20220306_124004762_HDR

Și niște culori în interior:

IMG_20220306_124214732

Și alte culori:

IMG_20220306_124348439IMG_20220306_130257367

Ce nu mi-a plăcut este inconstanța în modul de redare al cerului, nuanțele de albastru fiind altele în aproape fiecare poză:

IMG_20220306_130202041

Pentru pozele de noapte, sistemul foto s-a descurcat binișor, cel puțin în zonele luminate:

IMG_20220305_192753189

Și mai avem și rate-uri pentru zonele din umbră:

IMG_20220305_193146465

Aici a surpriins bine culorile:

IMG_20220305_193513663

Aici se pot vedea foarte zgomot de imagine:

IMG_20220305_194355572

Iar pentru selfie, lucrurile stau cam la fel:

IMG_20220306_130359106IMG_20220305_195619978

Una peste alta, sistemul foto nu este unul rău mai ales că despre Motorola știam că nu poate să facă o figură bună vizavi de poze. Totuși, nu vă lăsați păcăliți de specificațiile de 2x50MP, respectiv 60MP. Iar dacă vreți să vedeți mai multe poze făcute cu acest smartphone vă invit să consultați albumul de poze de pe pagina Facebook a MOBzine România.

În ceea ce privește opțiunile de filmare, Motorola Edge 30 pro poate să fie un instrument foarte bun pentru cei ce doresc să producă materiale video decente, chiar și la 8K (fără HDR10+).

Software: Android 12 cu puține valențe Motorola

Motorola Edge 30 pro vine cu Android 12 preinstalat și toate serviciile Google, inclusiv Google Pay în România. Interfața este una simplă, fără prea multe intervenții din partea Motorola și consider acest lucru drept un mare plus. Funcționează fără probleme și vă puteți bucura de toate noutățile introduse de Android 12, inclusiv activarea rapidă a speech to text (de sub indicatorul de volum).

Screenshot_20220311-170520Screenshot_20220311-170524

Cine dorește poate să intervină puțin asupra modului în care arată interfața și să schimbe aspectul și dimensiunea icon-urilor.

Screenshot_20220311-170558Screenshot_20220311-170533

În general mi-a plăcut cum merge Motorola Edge 30 Pro și nu am avut probleme în utilizare. Un singur lucru vreau să vă spun: dacă veți dori să conectați telefonul la un PC și acesta nu reacționează, căutați în meniu USB Preferences și alegeți de acolo File Transfer ca să vedeți memoria internă drept dispozitiv de stocare.

Concluzie: un flagship interesant cu un sistem decent de camere foto și performanță foarte bună

DSC_6944

Pe baza a ceea ce v-am spus până acum, Motorola Edge 30 Pro este un smartphone mult mai bun decât mă așteptam să fie după ce am văzut prezentarea și specificațiile tehnice. Iese din tiparul Motorola și se comportă mai bine atât la performanță cât și pe zona foto/video. Ideea de a folosi o carcasă cu inflexiuni, face aparatul să iasă în evidență. Cu alte cuvinte este o surpriză plăcută!

Așa cum am amintit deja, plusurile sale se regăsesc în zona de viteză, autonomie și funcționare: Android 12 fără bloatware este ceva ce toată lumea își dorește. Și mai adaug și display-ul OLED, unde culorile se văd bine și suportul 5G plus WiFi 6!

Mai sunt și locuri unde Motorola Edge 30 Pro putea să fie mai bine realizat: o rezoluție mai mare, finisaj mai atent, sunet mai clar.

În condițiile date, prețul de aproape 4000 de lei mi se pare unul justificat. Merită investiția?

Aici vă las pe voi să decideți, în funcție de ce alte produse mai aveți în coș sau de ofertele pe care le puteți primi de la operatorii de telefonie mobilă. Pentru mine specificațiile tehnice contează, însă mult mai tare mă interesează suportul și actualizările software, loc unde Motorola mai are de lucrat.

PRO

CONTRA

+ display OLED

+ performanță

+ autonomie

+ Android 12

+ 5G și WiFi 6

– carcasă plastic

– sunet

– preț

– pozele de noapte

Informații: Motorola

Preț: 3999 LEI

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep