Deși dacă ne uităm pe calendarul aparițiilor anterioare ale companiei chineze, OnePlus Nord 3 ar trebui să apară undeva în cursul verii, sunt deja cunoscute suficient de multe detalii tehnice despre viitorul mid-range. De fapt, nu prea mai rămâne loc de secrete din punctul de vedere al configurației. Se conturează un nou mid-range din partea de sus a categoriei sale, care încearcă să ofere cât mai multe, dar să țină sub control și prețul de vânzare. Aș îndrăzni chiar să îl numesc flagship killer, un nume sub care s-au consacrat primele două telefoane ale tinerei companii. Între timp prețurile s-au mai ajutat în sus, așa seria de top de la OnePlus a rămas doar cu titulatura de flagship.
Desigur, vorbim despre informații ajunse în atenția opiniei publice din diferite surse (leak-uri și zvonuri), așa că lucrurile s-ar mai putea schimba în momentul apariției oficiale a telefonului.
Se pare că viitorul smartphone se va baza pe un chipset MediaTek Dimensity 8100, care vine automat și cu suportul pentru conectivitatea 5G. Procesorul va rula în combinație cu o memorie RAM de 12 GB (LPDDR5). Capacitatea internă de stocare este de 256 GB.
Ecranul lui OnePlus Nord 3 va fi un AMOLED cu diagonala de 6,7 inchi și rezoluție fullHD+ (2412 x 1080 pixeli, aspect 20:9). Va avea o rată de refresh de 120 Hz, cititorul de amprentă digitală integrat sub el și un orificiu discret, plasat pe stânga, pentru camera foto frontală. Care, dacă tot am amintit-o, se pare că va avea o rezoluție de 16 megapixeli.
Sistemul foto de pe spate va avea un senzor principal de 50 megapixeli (Sony IMX766). Acesta va fi ajutat de un ultrawide de 8 megapixeli și de o a treia cameră cu senzor de 2 megapixeli. Cel mai probabil unul monocrom, pentru detalii de adâncime.
Bateria va avea o capacitate de 4500 mAh și se pare că va suporta încărcarea ultra-rapidă de 150W.
Avem, așadar, cam toate detaliile despre OnePlus Nord 3. Să vedem dacă în acest context, terminalul are șanse să vină mai repede decât predecesorul său sau va trebui să așteptăm până la vară pentru a-l vedea oficial.
via GSM Arena