Aseară a ieșit build-ul 22557 de Windows 11 pentru utilizatorii Windows Insider pe canalul Dev și vine cu schimbări legate de meniul de start, task manager și gesturi. Este unul dintre cele mai complexe build-uri lansate de Microsoft în ultima vreme așa că vă recomand să îl instalați.
Meniul Start permite acum utilizatorilor de Windows 11 să editeze secțiunea Pinned și să adauge prin drag & drop icon-urile de care au nevoie. La un moment dat va fi introdusă și opțiunea de redenumire a directoarelor de aici.
Cine folosește Windows 11 pe sisteme cu touch o să descopere că revin gesturi de pe vremea Windows 8 (swipe în partea dreaptă, jos, pentru afișarea Quick Settings de exemplu). Animațiile asociate Notification Center arată ceva mai bine iar jocurile vechi de Windows, rulate în interfață touch funcționează ceva mai bine.
O chestie importantă: opțiunea Snap Layouts e îmbunătățită și permite tragerea aplicațiilor și mutarea în altă zonă. Live Captions o să fie introdusă în Windows 11 și face fix același lucru ca opțiunea similară de pe Android: adică oferă Speech to text pe baza sunetului redat în difuzor.
Veți mai vedea că acum se pot muta icon-urile din Taskbar și Task Manager-ul merge acum în Dark Mode și are un aspect foarte puțin schimbat.
Mai sunt și alte mici ajustări pe care e posibil să nu le vedeți imediat, fiind disponibile doar la o instalare nouă: o nouă logică și setări mai agresive pentru Power Management de exemplu.
Una peste alta e un build complex cu multe chestii noi și merită instalat.
Spor la download!
via MS