Compania chineză a prezentat oficial noul său flagship OnePlus 10 Pro. Asta după ce cu câteva zile în urmă a arătat fotografii cu el, fără însă să intre în detalii tehnice. Practic am asistat la o lansare în două etape. E bine și așa, important este că avem un flagship veritabil, capabil să se lupte cu dispozitivele producătorilor consacrați.
Telefonul beneficiază de puterea de procesare a celui mai nou chipset high-end de la Qualcomm, modelul Snapdragon 8 Gen 1. Care vine cu tot cu suportul pentru rețelele 5G, așa cum se cuvine pentru un flagship cu pretenții. Procesorul rulează în combinație cu o memorie RAM de 8 GB sau de 12 GB (LPDDR5). Capacitatea internă de stocare poate fi de 128 GB, respectiv de 256 GB (UFS 3.1). Există și o versiune intermediară (8 GB + 256 GB). Oricum, opțiunea aleasă trebuie cântărită cu atenție, pentru că nu există slot microSD.
Sistemul de operare este un ColorOS 12.1, construit pe un Android 12. Probabil că versiunea globală va avea OxygenOS. Modelul prezentat este deocamdată disponibil doar în China.
Ecranul lui OnePlus 10 Pro este un AMOLED LTPO2 cu diagonală de 6,7 inchi. Rezoluția este QHD+ (3216 x 1440 pixeli, aspect 20:9). Iar rata de refresh (una adaptivă) merge până la 120 Hz. Luminozitatea urcă până la 1300 niți. Avem și suport HDR10+, iar protecția este asigurată de o sticlă Gorilla Glass Victus.
La nivel de camere foto s-a lucrat cu Hasselblad. Pe spate avem un senzor principal de 48 megapixeli (Sony IMX89, 1.12μm pixels, 1/1.43″, f/1.8). Lângă el se găsește un ultrawide de 50 megapixeli (Samsung JN1) și un telephoto de 8 megapixeli (zoom optic 3.3x). Camera frontală are o rezoluție de 32 megapixeli. Colaborarea cu Hasselblad se reflectă în niște feature-uri speciale, precum Natural Color Optimisation 2.0 sau Pro Mode 2.0 RAW.
Există și o funcție Hyperboost, dedicată sesiunilor de gaming, care blochează toate nucleele la frecvența maximă de rulare. Evident, este completată de un sistem de răcire îmbunătățit.
Autonomia lui OnePlus 10 Pro este asigurată de un acumulator cu capacitatea de 5000 mAh. Acesta poate fi încărcat cu până la 80W (cu fir) și cu până la 50W wireless.
Deocamdată telefonul este pus în vânzare în China. Prețurile pleacă de la aproximativ 730 dolari și ajung până la aproximativ 830 dolari.
via OnePlus