Samsung Galaxy A13 5G a fost în sfârșit prezentat oficial și devine cel mai accesibil smartphone 5G din portofoliul companiei coreene. Un dispozitiv care se plasează la granița dintre entry-level și mid-range. Un telefon ce pare croit pentru ofertele operatorilor de telefonie mobilă. De altfel, debutul său, care se întâmplă în Statele Unite în primă fază, este făcut cu ajutorul operatorilor de pe această piață. Pentru o perioadă de timp, va fi singurul canal pe care terminalul va putea fi accesat.
Telefonul este construit în jurul platformei MediaTek Dimensity 700. Probabil cea mai accesibilă opțiune de chipset care să ofere suport pentru 5G. Procesorul va rula în combinație cu o memorie RAM de 4 GB sau de 8 GB. Și capacitatea internă de stocare are două opțiuni, una de 64 GB, respectiv una de 128 GB. Pare o distanță cam mare între cele două, dar deocamdată acestea sunt informațiile. Pentru suplimentarea memoriei interne există și slot microSD.
Sistemul de operare rulat de acest nucleu hardware este un Android 11. Cu interfața OneUI 3.1 peste el.
Samsung Galaxy A13 5G este echipat cu un display IPS LCD de 6,5 inchi. Rezoluția este HD+ (1600 x 720 pixeli, aspect 20:9). Iar rata de refresh este de 90 Hz. În partea de sus avem un notch în formă de V, care ascunde o cameră foto frontală de 5 megapixeli.
Cititorul de amprentă digitală este plasat lateral.
Pe spate avem un senzor principal de 50 megapixeli, însoțit de alte două camere de câte 2 megapixeli fiecare. Una dedicată macro și una pentru detalii de adâncime.
Autonomia este asigurată de un acumulator cu capacitatea de 5000 mAh. Acesta se poate încărca cu 15W.
Prețul de vânzare al lui Samsung Galaxy A13 5G, valabil pentru Statele Unite, este de 250 dolari. De văzut cum va arăta acest preț pe piețele europene.
via Samsung