Compania chineză a prezentat oficial, la finalul lunii trecute, seria Redmi Note 11, pentru piața din China. Am vorbit atunci despre Note 11 Pro+, cel mai atractiv smartphone din respectiva serie. Și în același timp cel mai puternic. Acum aflăm că a fost oficializată și intenția de a face aceste telefoane disponibile la nivel global.
Cele mai recente informații spun că acest lucru se va întâmpla de-abia la începutul anului viitor. Undeva în primele trei luni ale acestuia.
Mai mult, zvonurile spun că dispozitivele globale nu vor fi identice cu cele deja disponibile în China. Și nu ar fi o premieră pentru Xiaomi să se întâmple așa.
Viitoarele Redmi Note 11, variantele globale, vor fi echipate cu chipset-uri de la Snapdragon. Se va renunța astfel la soluțiile MediaTek, care echipează telefoanele vândute acum în China.
Mai mult, vor fi mici diferențe și la nivel fizic. Se pare că partea din spate va avea un design ușor diferit. Nu îmi dau seama dacă asta înseamnă culori diferite, alte texturi sau pur și simplu un design nou pentru modulul foto. Oricum, aici informațiile nu sunt foarte clare, așa că nu insistăm.
Este posibil ca și denumirile să fie ușor diferite, chiar dacă în esență sunt aceleași dispozitive. Să fie îmbrățișate nume ceva mai sonore pentru publicul occidental. Astfel Redmi Note 11 Pro s-ar putea numi în Europa Xiaomi 11i (fără Mi). Iar modelul Pro+ să s-ar numi atunci Xiaomi 11i HyperCharge. Asta din urmă numai denumire prietenoasă nu pare a fi!
via GSM Arena