HomeFeaturedFocusPiata de tablete a scazut la nivel global

Piata de tablete a scazut la nivel global

piata de tablete

Era oarecum normal ca piata de tablete să înregistreze o scădere în comparație cu anul trecut. Un an marcat de o dinamică ciudată pe această piață, datorată numărului mare de utilizatori care au lucrat de acasă și mai ales numărului mare de elevi care au făcut școală online (care numai școală nu este, dar asta este o cu totul altă discuție).

Revenind la scăderea înregistrată de acest segment de dispozitive mobile, avem la îndemână un studiu realizat de către Canalys. Care ne arată că în trimestrul al treilea al acestui an s-au livrat cu 15% mai puține tablete decât în perioada similară a anului trecut.

Dincolo de cererea excepțională din 2020, mai există un motiv care ar putea să justifice această dinamică. Și piata de tablete a fost influențată, la fel ca și cea de smartphone sau cea auto, de lipsa de chip-uri generată de criza de semi-conductori. Așa că nu ar trebui să mire deloc această scădere. Ba chiar am putea spune ea nu este chiar atât de dramatică precum pare la o primă vedere.

Per total, în acest al treilea trimestru al anului (perioada iulie, august, septembrie 2021) s-au livrat 37,7 milioane de unități la nivel global.

Apple domină în continuare piața, în mod autoritar, cu o cotă de 40,4 procente. Este urmată la mare distanță de Samsung, cu 19,1% și Lenovo cu 11,3%. Top 5-ul este completat de Amazon (7,4%) și Huawei (6,6%).

Se pare că scăderea pentru piata de tablete din Eurpa a fost mult mai mare decât media la nivel global. Mai multe detalii găsiți în link-ul sursă.

via Canalys

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep