Dacă nu știați că a pornit rabla pentru electrocasnice, vă spun eu acum: din 19 noiembrie au început înscrierile pentru voucher-ele din programul rabla pentru electrocasnice. Informațiile oficiale pot fi găsite aici, iar pe scurt lucrurile stau cam așa:
- Între 19.11 și 25.11 se pot crea conturile în portal, pentru ca oamenii să se înscrie ca viitori beneficiari ai voucherelor. După data de 25 e posibil să nu mai fie acceptați utilizatori noi, dar clienții care au deja un cont nu trebuie să creeze unul nou.
- Prima etapă: 25 nov 10AM – 2 dec 23:59. Portalul va genera vouchere pentru mașini de spălat, mașini de spălat vase, combine frigorifice. Bugetul alocat este de 14.000.000 RON
- A doua etapă: 3 dec 10 AM – 9 dec 23:59. Portalul va genera vouchere pentru televizoare, laptopuri, tablete. Bugetul alocat este de 14:000.000 RON
- A treia etapă 10 dec 10 AM – 16 dec 23:59. Portalul va genera vouchere pentru AC, uscătoare, aspiratoare. Bugetul alocat este de 6.000.000 de RON
În plus, mai țineți cont și de faptul că:
- cei deja înscriși în sesiunea din primăvară-vară pot participa și la sesiunea din noiembrie-decembrie, fără a se mai înscrie din nou (vor folosi conturile deja create);
- persoanele care nu sunt deja înscrise în aplicația Rabla Electrocasnice, o vor putea face la finalul lunii noiembrie 2021, când demarează procesul de înscriere;
- nu există vreo limitare pentru cei care au beneficiat deja de vouchere Rabla Electrocasnice în acest an; altfel spus, ei vor putea aplica din nou pentru vouchere Rabla Electrocasnice și în decembrie 2021.
Bun. Dacă încă nu v-ați făcut cont pentru a participa la program, nu mai pierdeți timpul și faceți-vă ca să puteți cere voucher-ul pentru ce vă interesează.
Ce valoare au voucher-ele din rabla?
Valoarea voucher-elor pentru fiecare categorie de produse este:
– 400 RON pentru mașini de spălat, maximum eticheta energetică C
– 400 mașini de spălat vase – maximum eticheta energetică D;
– 400 RON AC cu eticheta energetică A++
– 400 RON produse electrocasnice maximum eticheta energetică E;
– 400 RON pentru TV-uri cu maximum eticheta energetică G
– 400 RON uscătoare cu clasa A++
– 200 RON pentru aspiratoare cu un consum anual de maxim 43 kWh
– 500 RON laptopuri
– 300 RON tablete
Cu alte cuvinte, în funcție de tipul de produs pe care vi l-ați ales. Pentru că e prima dată când participă și televizoarele, am o recomandare pentru voi: LG NANO753PA!
Trei motive pentru a alege televizorul LG NANO753PA în programul rabla pentru electrocasnice
Unul dintre televizoarele smart interesante și accesibile pe care le-am testat în ultima perioadă este modelul LG NANO753PA. Și vă dau trei motive pentru care să îl aveți în vedere pentru achiziție:
1.Câștigați 400 LEI prin programul rabla
Este primul an în care în programul rabla pentru electrocasnice au intrat și televizoarele (detalii oficiale sunt aici). Sunt admise în program televizoarele cu clasa energetică maxim G – ca fapt divers, asta înseamnă că toate televizoarele smart LG intră în program!
La fel ca în programul rabla auto și în cazul televizoarelor e nevoie să predați un televizor vechi, pentru ca în schimbul lui să primiți un voucher. Se acceptă predarea unui televizor uzat la schimb, chiar și unul cu tub. Nu sunt impuse limitări legate de tipul sau de vechimea televizorului predat. Nu există o condiție explicită ca echipamentul predat în cadrul programului rabla să fie unul funcțional. Doar trebuie să facă parte din categoria produsului pentru care vrei să folosești voucherul – cumperi un televizor nou, atunci predai un televizor vechi.
În felul acesta primiți un voucher de 400, sumă ce va fi scăzută din prețul televizorului (acum este 2489 LEI pe eMag) și ajungeți la un preț de aproape 2089 LEI pentru un televizor NanoCell cu diagonala de 126 cm.
2.Beneficiați de tehnologia NanoCell la un preț bun
Am mai vorbit despre tehnologia LG NanoCell: este una care permite afișarea de culori pure, consistente și are unghiuri largi de vizualizare. Tehnologia NanoCell permite o consistență maximă a culorilor, cu cât diagonala e mai mare, cu atât gradul de consistență crește (100% pentru modelele smart TV cu diagonala de peste 50 inci).
Consistență culorilor este o reprezentare a consistenței afișajului în ceea ce privește culoarea și luminozitatea. Certificat de Intertek, televizorul NanoCell LG oferă o consistență ridicată a culorilor înregistrată la 100% conform CIE DE2000 pe 18 modele de culoare cu un unghi de vizualizare de ±30°. Cu alte cuvinte, aceasta înseamnă că televizorul NanoCell LG afișează culori bogate și precise chiar și atunci când se văd din unghiuri largi.
Mai departe, vorbim despre un negru reprezentat impecabil. Modelul LG NanoCell 753PA vine cu un negru profund cu opțiunea de aprindere și modificare a intensității pentru fiecare pixel în parte. Poate astfel să completeze maginea cu nuanțe de negru profunde care evidențiază în mod expert culorile pure. Tehnologia Full Array Local Dimming oferă mai multe zone de estompare situate direct în spatele ecranului televizorului. Aceste zone pot fi controlate independent pentru a spori nivelurile de negru pentru un plus de detaliu și profunzime suplimentară în scenele întunecate. Controlul mai precis al retro-iluminării ajută la prevenirea pătrunderii luminii în spațiile întunecate și a efectului de halou pentru un contrast mai mare și o imagine mai detaliată indiferent ce vizionați.
Și pentru că vorbim despre un smart TV NanoCell cu diagonala de 126 de cm, veți beneficia de posibilitatea redării unor panorame deosebite, care face ca materialul video redat să fie și mai captivant.
3.Integrare webOS și AirPlay
Două atu-uri incontestabile: webOS, cel mai bun și mai rapid sistem de operare pentru smart TV plus integrarea AirPlay sunt ultimele motive pe care vi le dau pentru a vă orienta către LG NanoCell NANO 753PA.
Și despre webOS am mai vorbit de foarte multe ori: din punctul meu de vedere este sistemul de operare cel mai stabil și cel mai rapid pe care îl puteți avea pe un smart TV. Este optimizat pentru folosirea pe TV și are integrare Google Assistant sau Amazon Alexa (depinde de locație). În România puteți folosi Assistant dacă puneți regiunea pe UK.
Merge excelent împreună cu telecomanda Magic a LG (control prin gesturi), ce beneficiază și microfon pentru comenzi vocale (sunt foarte bune dacă vă lasați copiii să se joace la televizor).
Iar pentru fanii Apple, LG NANO753PA este un smart TV care are integrare AirPlay și funcționează ireproșabil – nu mai dați banii pe încă un gadget Apple. De când am început să folosesc iPhone 12, AirPlay e funcția pe care o folosesc cel mai des pe smart TV – de exemplu în weekend DIGI a avut ceva probleme în zona mea și am putut totuși să urmăresc cursa de Formula 1 prin aplicația DIGI de iOS pusă pe LG NANO 753PA.
Acestea fiind spuse, nu mai pierdeți timpul și înregistrați-vă pentru rabla și după ce aveți voucher-ul folosiți-l pe acest smart TV!
Multumesc pentru informatie si pentru recomandare 😉
Puteai sa spui si tu mai repede ca sa avem sanse sa prindem tichetele de reducere …