Am făcut-o și pe asta: mi-am instalat Windows 11 cu BootCamp, în dual boot, pe MacBook Air 2018, iar performanța este (până acum) foarte bună! Procesul nu este foarte complicat și se întâmplă în mai puțin de o oră dacă ai o țeavă bună la net.
Ideea este așa: din 2011 folosesc Windows nativ cu BootCamp pe MacBook Air 13 pentru că mi se pare că ultrabook-ul Apple oferă cea mai bună combinație de viteză/aspect/autonomie și în plus îmi permite să am dual boot, ca să pot testa și macOS. Am trecut succesiv de la Windows 8 la Windows 10 prin upgrade pe primul MacBook Air 13, care mi-a murit acum vreo 3 ani, moment în care mi-am achiziționat o variantă mai nouă de MacBook Air (2018) pe care am pus din nou Windows 10 cu BootCamp. După două upgrade-uri am ajuns în situația în care Windows 11 nu merge upgrade, pentru că în specificațiile oficiale configurația hardware nu este certificată de Microsoft.
PC Health Check sub Windows 10 pe MacBook Air mi-a spus simplu că nu pot beneficia de upgrade automat la Windows 11 pentru că îmi lipsesc câteva elemente cheie: TPM 2.0, Secure Boot și un procesor compatibil, lucruri pe care deja le știam.
Și atunci când am decis să folosesc un ISO pentru upgrade manual am fost întâmpinat cu același mesaj, de data asta și cu atenționarea că partiția pe care aveam Windows-ul nu era de minim 64GB:
Eram pe punctul de a renunța la a mai pune Windows 11 pe MacBook Air, în mare parte din cauza faptului că nu aveam chef de un install curat, în plus față de nesiguranța primirii ulterioare a update-urilor.
Microsoft nu recomandă instalarea Windows 11 pe sisteme care nu sunt compatibile, deși în acest moment lasă o portiță celor ce vor să facă asta, cu rezerva că la un moment dat ar putea bloca upgrade-urile.
Numai că uitându-mă pe harddisc am văzut că oricum aveam instalate chestii pe care nu le foloseam, exista junk rămas de la precedentul upgrade, așa că vineri seara mi-am luat inima în dinți și am zis că nu am ce pierde dacă încerc să pun Windows 11. În cel mai rău caz nu merge, moment în care eram pregătit să șterg complet Windows de pe MacBook Air și să rămăn doar cu macOS. M-am documentat puțin, mi-am făcut curaj și am trecut la treabă.
Cum instalezi Windows 11 pe MacBook Air
Singura modalitate de a instala Windows 11 pe un sistem care nu îndeplinește cerințele minime de upgrade este o instalare nouă, care șterge datele de pe partiția inițială. Eu am configurație dual boot, cu 68GB pentru macOS și 52 GB pentru Windows.
Primul pas pe care l-am făcut a fost să îmi salvez datele importante de pe Windows 10 – nu am avut prea mult de lucru pentru că am activă sincronizarea cu OneDrive, chestie care îmi salvează automat în cloud dekstop-ul și documentele, pe orice alt sistem m-aș conecta cu același cont, acestea ar fi disponibile. A trebuit doar să mai adaug alte câteva directoare și sistemul era aproape pregătit de treabă.
Pasul al doilea a fost să creez un nou stick USB boot-abil care să aibă kit-ul Windows 11. Există mai multe variante pentru a face asta, recomandarea mea este să folosiți MediaCreationTool, disponibil pe Github. În esență este doar un script .bat care va crea un stick USB boot-abil folosind pașii de instalare din Windows 10 ca să depună pe disc fișierele Windows 11. E mult mai simplu de folosit decât să vă complicați voi să suprascrieți .vim-ul Windows 10.
Mergeți pe Github și descărcați de acolo script-ul MediaCreationTool, îl dezarhivați local și îl lansați. E posibil ca Windows-ul să vă spună că e fișier periculos și că nu îl va lăsa să ruleze, dezactivați protecția și lăsați-l să își facă treaba. O să vă prezinte o primă fereastră de dialog în care vi se cere să alegeți pentru ce versiune de Windows vreți să faceți stick-ul de instalare, alegeți Windows 11.
Iar la următorul pas puneți Create USB (asta după ce în prealabil ați conectat un stick USB de minim 8GB – să nu aveți documente importante pe el pentru că acestea vor fi șterse). Acum așteptați să se descarce datele (se folosesc ISO-urile oficiale puse la dispoziție de Microsoft pentru Windows 10 și Windows 11) și să se creeze stick-ul.
Următorul pas a fost să îl deconectez și să repornesc MacBook-ul în macOS de unde am descărcat pachetul BootCamp prin BootCamp Assistant. Am desfăcut arhiva și am copiat-o pe stick în directorul Drivers, pentru că de fapt conține driver-ele necesare pentru configurarea componentelor MacBook Air sub Windows 10 (merg fără probleme și sub Windows 11).
Înarmat cu toate pachetele necesare am pus stick-ul în slot-ul USB și am repornit laptop-ul ținând apăsată tasta ALT. În meniul de boot am ales stick-ul USB și am dat drumul la instalare.
Primele ferestre de configurare sunt cele de Windows 10, dar nu vă speriați, totul e ok. Am ales Windows 11 Pro, am setat limba și pe urmă a trebuit să aleg partiția de install. Având deja o partiție pentru Windows 10, creată prin Disk Utility de sub macOS, a trebuit doar să o selectez, să îi dau un Format și am putut trece mai departe.
20 de minute mai târziu Windows 11 era funcțional pe MacBook Air și arăta chiar bine, în ciuda faptului că nu aveam toate driver-ele. Fără rețea, a trebuit să creez un cont local, chestie care nu m-a deranjat.
De pe stick-ul USB am dat drumul la instalarea BootCamp ca să îmi pună toate driver-ele, am repornit sistemul și apoi am lăsat Windows-ul să își facă update-urile de rigoare – nu înainte de a-mi asocia Live ID-ul Microsoft contului curent, chestie care a dus la activarea automată a licenței și descărcarea via OneDrive a fișierelor de pe Desktop și a tuturor celorlalte documente pe care le aveam sincronizate. După reboot am fost surprins de cât de bine merge – mă așteptam să fie mult mai lent, din cauza noii interfețe și să consume mai multe resurse.
După vreo două ore de utilizare, după ce s-au terminat configurările și indexările, Windows 11 ”s-a liniștit” și am putut să îl folosesc. Instalare Office 365, Visual Studio Code și restul aplicațiilor și treaba e gata. Și nici măcar nu am intrare dublă în UEFI pentru dual boot macOS/Windows 11, cea veche de Windows 10 fiind suprascrisă automat.
Au trecut trei zile de la instalare, îmi place cum se mișcă și cum arată. Nu am nici cel mai mic motiv să regret upgrade-ul, sunt chiar bucuros că am fost forțat să fac o instalare nouă, care mi-a curățat harddiscul de junk.
Acestea fiind spuse, dacă acceptați ideea că la un moment dat Microsoft s-ar putea să oprească update-ul pentru sistemele care nu îndeplinesc cerințele minime, puteți să puneți Windows 11 pe MacBook Air. O să vă placă.
P.S.: în perioada următoare o să revin cu mai multe detalii despre experiența de lucru și de configurări suplimentare, dacă e cazul.
