Compania chineză desprinsă din Oppo a avut un eveniment la care au fost prezentate mai multe telefoane smart. Realme V11s 5G pare să fie cel mai interesant dintre ele. Asta deși au mai văzut lumina zilei și Realme Narzo 50A și Narzo 50i. Ce nu este foarte clar încă este care dintre aceste modele se va bucura și de o disponibilitate globală. Așa că până vom afla acest detaliu extrem de important, vom analiza puțin terminalul cel mai puternic dintre cele trei. Adică modelul V11s.
Un smartphone care, așa cum o arată și numele său, vine și cu suportul pentru rețelele 5G la pachet. O caracteristică ce folosește deocamdată doar la nivel de marketing. Mai puțin în practică, în ciuda deselor comunicate de presă din partea operatorilor de telefonie.
Acest suport este posibil datorită chipset-ului MediaTek Dimensity 810. Memoria RAM poate fi de 4 GB sau de 6 GB. Însă Realme V11s 5G vine cu o funcționalitate interesantă, numită DRE (Dynamic RAM Expansion), care permite unei cantități de memorie internă să funcționeze ca memorie RAM provizorie. Astfel că cele două memorii RAM pot ajunge la 5 GB, respectiv 11 GB.
În ambele situații, capacitatea internă de stocare este de 128 GB. Nu există însă slot pentru card microSD.
Ecranul este un IPS LCD de 6,5 inchi, cu rezoluție HD+ (1600 x 720 pixeli, aspect 20:9). În partea de sus acesta are un notch în formă de picătură. Acolo își găsește loc camera foto frontală de 8 megapixeli.
Pe spate avem un sistem foto la fel de modest, cu un senzor principal de 13 megapixeli și unul de adâncime de 2 megapixeli.
Autonomia lui Realme V11s 5G este asigurată de un acumulator cu capacitatea de 5000 mAh, care se poate încărca cu până la 18W.
Așa cum spuneam, deocamdată nu se știe dacă terminalul va ieși în afara Chinei. Aici prețurile pornesc de la aproximativ 210 dolari.
via Realme