Astăzi Huawei a inaugurat laboratorul de inovație digitală în finanțe și securitate, Fin2Sec, un centru în care problemele din domeniul finanțelor personale pot fi soluționate prin colaborare și dezvoltarea produselor digitale. Fin2Sec, inițiativa ambițioasă condusă de Huawei, va facilita și sprijini sectorul serviciilor financiare prin dezvoltarea de tehnologii care pot ajuta clienții în ceea ce privește probleme uzuale financiare, optimizându-le experiențele și încurajând loialitatea.
Este vorba despre un centru de cercetare și dezvoltare al cărei scop este să ofere soluții pentru sectorul financiar, bănci și plăți electronice în Europa. Huawei colaborează cu Universitatea Alltă și cea din Helsinki, alturi de 15 branduri ce se vor implica în lucrările laboratorului. Printre acestea se numără Raiffeisen Digital din Austria, BLIK, un sistem de plăți mobil de top din Polonia și Neonomics, pionier în servicii de open banking din Norvegia.
„Obiectivul Huawei este acela de a le oferi consumatorilor o viață armonioasă susținută de AI, iar aceasta înseamnă acces ușor și convenabil la serviciile financiare”, a declarat Derek Yu, președinte Central Eastern Europe, Nordic and Canada Region, Huawei Consumer Business Group. „Laboratorul de inovație digitală în finanțe și securitate ne întărește angajamentul de a furniza noi idei care să ofere soluții favorabile pentru nevoile consumatorilor de astăzi. Suntem foarte încântați de oportunitățile create pentru tehnologia și serviciile viitoare și pentru stimularea inovației.”
Obiectivele noului laborator Fin2Sec se axează pe cele trei domenii cheie ce stimulează transformarea digitală: tehnologia mobilă, competiția pentru inovație și parteneriate.
Laboratorul, cu sediul la Helsinki, va ajuta fintech-urile și companiile financiare să soluționeze probleme emergente cum ar fi, raportul dintre experiența consumatorilor, securitate și noile mecanisme de autentificare.
„În calitate de lider global în cercetare și dezvoltare industrială, cu o strategie pe termen lung pentru investiții în cercetare, Huawei este bine poziționat pentru a lansa și a conduce inițiativa Fin²Sec”, a comentat Wang Aimeng, președintele Centrului de cercetare Huawei din Finlanda. „Digitalizarea economiilor poate avea succes acolo unde actorii din cercetare, educație și industrie lucrează la proiecte comune de colaborare în cercetare și dezvoltare.”