Sistemul foto de pe Asus Zenfone 8 a trecut prin testele celor de la DxOMark. Astfel putem afla dintr-o sursă demnă de încredere cam care este nivelul la care performează acest terminal din punctul de vedere al performanțelor foto. Ca o scurtă paranteză, Zenfone 8 este apreciat de o parte a publicului pentru dimensiunea sa ceva mai mică decât a terminalelor din ziua de astăzi. Cei de la DxOMark au îmbrățișat și ei această idee. Și au comparat scorul telefonului cu cel al lui iPhone 12 Mini. Semn că îl văd și ei ca pe un soi de compact.
Asus Zenfone 8, scor DxOMark
Zenfone 8 a obținut un scor de 120 de puncte. Acesta a fost calculat după formula celor de la DxOMark dintr-un scor de 126 de puncte pentru abilitățile fotografice, 108 puncte pentru cele video și doar 54 puncte pentru zoom. Deși aici a scos scorul cel mai mic, este singurul aspect la care l-a surclasat pe 12 Mini.
Chiar și așa, Asus Zenfone 8 este chiar sub iPhone 12 Mini, care are 122 puncte. La egalitate cu Google Pixel 5. Și cu un punct peste Samsung Galaxy S21.
Vă reamintesc că terminalul are pe partea din spate un sistem foto compus din două camere foto. Un senzor principal de 64 megapixeli (f/1.8, 26mm wide, 1/1.73″, 0.8µm, PDAF, OIS) și un ultrawide de 12 megapixeli (f/2.2, 112˚, 14mm, 1/2.55″, 1.4µm, dual pixel PDAF). Rezultatul obținut de acest sistem foto este o dovadă în plus a faptului că performanțele foto nu sunt date de numărul de camere. Contează foarte mult și optimizarea software.
Cum a performat Asus Zenfone 8 în comparație cu iPhone 12 Mini și Galaxy S21 de la Samsung, cum au punctat cei de la DxOMark rezultatele obținute și mai ales care au fost plusurile și minusurile sale, vedeți în link-ul sursă.
via DxOMark