HomeFeaturedFocusSamsung Galaxy F22 anuntat oficial

Samsung Galaxy F22 anuntat oficial

Samsung Galaxy F22

Samsung Galaxy F22 a avut parte de momentul anunțului său oficial. Derivă din A22 (4G), dar nu este identic cu acesta, deși elementele comune sunt multe. Și este destinat, cel puțin în primă fază, piețelor asiatice. Asta nu este obligatoriu o piedică pentru cei care se ambiționează excesiv. Oricum, există un element distinct destul de important între cele două terminale.

F22 este echipat cu un acumulator cu capacitatea de 6000 mAh. Cu 1000 mAh mai mult decât bateria de pe Galaxy A22. Însă viteza de încărcare rămâne la 15W. Bateria mai mare influențează evident greutatea dispozitivului, dar și dimensiunile sale. Avem acum un terminal ușor mai corpolent. Și cu o textură diferită pe partea din spate.

În rest, Samsung Galaxy F22 păstrează chipset-ul MediaTek Helio G80 și două dintre combinațiile de memorii ale fratelui său. Cea cu 4 GB de RAM și memorie internă de 64 GB și cea mai atractivă, cu 6 GB de RAM și 128 GB capacitate internă de stocare. De asemenea, va fi disponibilă doar versiunea dual-SIM. Iar slot-ul pentru microSD este unul dedicat. Așa că nu cred că se va supăra cineva pe acest lucru.

Se păstrează și ecranul Super AMOLED de 6,4 inchi, cu rată de refresh de 90 Hz și rezoluție HD+ (1600 x 720 pixeli, aspect 20:9). Cititorul de amprentă digitală este în continuare plasat lateral.

Camera foto frontală are o rezoluție de 13 megapixeli, iar sistemul foto de pe spate are un senzor principal de 48 megapixeli. Restul camerelor sunt de 8 megapixeli (ultrawide), 2 megapixeli (macro) și 2 megapixeli (depth).

Samsung Galaxy F22 va fi disponibil în doar două culori, negru și albastru deschis. Vânzările încep în 12 iulie, în India (unde de altfel este și fabricat).

via Samsung

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep