HomeMobileAndroidO chestie faina: cardurile din VirtualCards pot fi folosite direct pe ceasurile...

O chestie faina: cardurile din VirtualCards pot fi folosite direct pe ceasurile Huawei Watch 3

Cardurile stocate în aplicația Virtual Cards pot fi afișate direct pe ceasurile din seria Huawei Watch 3!
Cardurile stocate în aplicația Virtual Cards pot fi afișate direct pe ceasurile din seria Huawei Watch 3!

O chestie faină pe care am citit-o azi: ceasurile Huawei Watch 3 pot folosi acum aplicația VirtualCards și în felul acesta este permisă folosirea cardurilor direct de pe ceas, fără să mai fie nevoie să se apeleze la smartphone. Cu alte cuvinte mergeți la magazin și oferiți spre scanare codul direct de pe Huawei Watch 3.

Dacă nu folosiți încă VirtualCards, ar fi bine să o faceți pentru că VirtualCards permite utilizatorilor să-și digitalizeze colecția interminabilă de carduri de fidelitate, inclusiv cele Metro sau Selgros (eu pentru astea două o folosesc). În loc să jongleze cu telefonul, portofelul și coșul de cumpărături, VirtualCards permite utilizatorilor să-și păstreze toate cardurile de fidelitate la îndemână, direct pe încheietura mâinii.

“Suntem încântați că partenerii noștri vor putea să-și emită cardurile virtuale în aplicație, oferind clienților lor oportunitatea să le folosească acum și pe noul HUAWEI WATCH 3!”, spune Sorin Mitran, CEO VirtualCards.

Această dezvoltare nouă vine să completeze un ecosistem modern de marketing digital oferind partenerilor noștri un kit complet de instrumente pentru a ține legătura cu clienții lor.

“Când Huawei ne-a spus despre lansarea HUAWEI WATCH 3 în România, ne-am gândit că ceasul inteligent va fi următorul dispozitiv menit să ne ușureze viața de zi cu zi. Deoarece va aduce beneficii tuturor utilizatorilor de telefoane mobile Huawei din întreaga lume, cărora le place deja să profite de avantaje cu cardurile lor virtuale de fidelitate în VirtualCards. Ceasul de ultimă generație HUAWEI WATCH 3 va face experiența la cumpărături mai ușoară pentru utilizatorii fideli, consumatori de oferte și pasionați de shopping. Cu un simplu click pe WATCH 3, afișăm codul de bare și îl scanăm la casa de marcat direct de pe încheietura mâinii. Această funcționalitate nouă ne aduce și mai aproape de viziunea noastră de a oferi beneficii exclusive și de a crea o experiență de cumpărături unică.”, continuă Sorin Mitran, CEO VirtualCards.

Pentru a avea acces la ofertele și beneficiile din VirtualCards cu doar o mișcare din încheietură, utilizatorii trebuie sa urmeze câțiva pași simpli:

  1. Să descarce aplicația gratuită VirtualCards pe telefonul Huawei din AppGallery.
  2. Să adauge cardurile de plastic în aplicație. Pentru aceasta, se selectează cardul dorit din listă și se scanează codul de bare cu camera smartphone-ului. Aplicația creează apoi o copie virtuala pe telefonul Huawei.
  3. Să descarce aplicația gratuită VirtualCards pe HUAWEI WACTH 3 din propriul magazin de aplicații.
  4. Să conecteze ceasul Huawei cu telefonul Huawei. VirtualCards detectează automat ceasul inteligent și va afișa în meniu un buton de conectare cu acesta – Send to wearable.
  5. Pentru a avea toate cardurile de fidelitate la îndemână, se deschide aplicația VirtualCards pe HUAWEI WATCH 3.
  6. În magazin, se deschide aplicația VirtualCards pe WATCH 3 și se selectează cardul dorit. Casierul va scana codul de bare de pe ceas și va oferi toate reducerile, la fel cum ar fi făcut și cu cardul de plastic.
Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep