Compania deținută de Lenovo a încercat cu Motorola Defy (2021) să readucă în atenția fanilor conceptul de smartphone ultra-rezistent. Un concept care ar trebui să prindă și la publicul larg, deși de cele mai multe ori țintește anumite segmente profesionale, care își desfășoară activitatea în condiții vitrege. Pe de altă parte, dacă scoatem din context cei câțiva entuziaști, tocmai această strategie poate reprezenta șansa la succes a unui astfel de concept.
Asta pentru că vânzarea sa s-ar putea face pe anumite canale, către companii cu un număr mare de astfel de angajați. Și atunci un astfel de smartphone ar putea să genereze cifre interesante de vânzări.
Pentru că, în mod normal, misiunea celui care are de ales pentru el însuși va fi una destul de complicată. Și vom vedea în cele ce urmează de ce spun acest lucru.
Elemente suplimentare de rezistență
Motorola Defy (2021) vine cu o carcasă ranforsată pe partea din spate. Cu un plastic ceva mai gros, cu un pattern interesant. Și care protejează suplimentar zonele cele mai fragile. Adică muchiile și mai ales colțurile terminalului.
La unul din colțuri are o protuberanță suplimenară, care ascunde o prindere pentru un eventual șiret/curea suplimentar. În fotografiile oficiale apare o astfel de curelușă, care însă lipsește din pachetul primit de noi la teste.
De remarcat și că modulul foto, care integrează acum și cititorul de amprentă digitală nu mai iese în evidentă. Ba mai mult, este ușor sub nivelul carcasei, fiind astfel protejat suplimentar.
Protecția suplimentară este adusă și la nivel de ecran, prin utilizarea unei sticle Gorilla Glass Victus. Adică cea mai bună soluție de la Corning. Tot ce are mai bun de oferit compania americană la nivel de protecție de ecran. Din acest punct de vedere nu pare că s-au făcut concesii.
De asemenea, dispozitivul vine cu o certificare IP68, care îi atestă rezistența la apă și praf. Conform informațiilor oferite de producător, rezistă în apă până la 35 de minute, scufundat la o adâncime de cel mult 1,5 metri. Nu am testat, dar sunt sigur că din acest punct de vedere nu are probleme.
Standardul MIL-SPEC 810H pe care telefonul îl respectă spune că poate fi scăpat pe o suprafață dură (a se citi ciment), de la o înălțime de 1,8 metri, fără să pățească nimic. Recunosc că mi-a fost frică să verific această afirmație cu o unitate sample care nu ne aparține. Dar aș fi curios să facem ceva teste în această direcție.
Cred că este evident faptul că Motorola Defy (2021) se distinge ca telefon cu un grad ridicat de rezistență la diverși factori. Nu sunt semne de întrebare din acest punct de vedere.
Specificații tehnice
Semnele de întrebare încep să apară atunci când aducem în discuție specificațiile tehnice interne ale dispozitivului. Pentru că aici nu prea mai găsim nimic spectaculos, iar configurația telefonului este una destul de modestă. Evident, un astfel de terminal nu își propune să impresioneze prin performanțe, însă utilizatorul este destul de pretențios și atent și la aceste detalii.
De fapt, Motorola Defy (2021) este un Moto G9 Play cu plusurile evidențiate mai sus. Inclusiv din punct de vedere fizic, multe elemente sunt comune între cele două telefoane. Ori, să iei o configurație veche de aproape un an și să o îmbogățești cu plusuri evidente la capitolul rezistență fizică, fără însă să-i aduci nici cel mai mic plus la nivel de specificații tehnice, poate fi destul de riscant.
Mai exact, Defy vine cu același chipset Qualcomm Snapdragon 662, cu aceeași memorie RAM de 4 GB și aceeași capacitate internă de stocare de 64 GB. De notat că Moto G9 Play are și o versiune ceva mai atractivă, cu memorie internă de 128 GB. Oricum, există și un slot hibrid microSD.
Ecranul este același IPS LCD de 6,5 inchi și rezoluție HD+ (1600 x 720 pixeli, aspect 20:9). Notch-ul în formă de picătură găzduiește aceeași cameră foto frontală de 8 megapixeli (f/2.2, 1.12µm).
Pe spate avem același sistem de trei camere foto. Aproape același, pentru că senzorul principal de 48 megapixeli pare să fie ceva mai nou (f/1.8, wide, PDAF). Celelalte camere sunt identice: 2 megapixeli f/2.4, macro și 2 megapixeli f/2.4, depth.
Autonomia este asigurată de același acumulator de 5000 mAh care se poate încărca cu până la 20W.
Inclusiv sistemul de operare a rămas la Android 10. Defy aduce însă în plus câteva feature-uri și aplicații preinstalate pe zona de securizare a informațiilor și eficientizare a consumului de energie (Battery Tracer, Bug2Go, DF Squad, dfconnect, IPLog Tool).
Performanțe
Pentru că o configurație generează anumite performanțe (dar și pentru că pe G9 Play nu l-am testat din acest punct de vedere), am rulat câteva teste benchmark pe Motorola Defy (2021). Asta în încercarea de a vă arăta cam ce poate face terminalul din punctul de vedere al performanțelor sale.
Am rulat în primă fază Geekbench 5. Ce a ieșit vedeți în capturile de ecran de mai jos.
Apoi am rulat testul de performanță din PCMark. La fel, aveți mai jos capturile de ecran.
În cele din urmă, câteva teste din 3DMark.
Aș spune, ca un fel de concluzie la aceste teste, că rezultatele sunt în linie cu așteptările de la această configurație.
Ca utilizator mediu de Android nu vei avea probleme cu Motorola Defy (2021). Însă dacă îți vin idei legate de gaming, spre exemplu, s-ar putea să înceapă problemele.
Prețuri de vânzare
Am găsit ambele telefoane în oferta eMAG.ro.
Motorola Defy (2021) costă 1299 lei. Moto G9 Play în aceeași configurație de memorie, costă 699 lei. Am preferat capturi de ecran în locul link-urilor, pentru că prețurile se schimbă destul de des în ofertele magazinelor online.
Diferența este una destul de mare. Și de aici încep semnele de întrebare pentru potențialul cumpărător aflat în impas.
Concluzii
Merită această diferență? Nu aș putea doar să îmi iau o husă de protecție mai serioasă pentru G9 Play? În oferta partenerior noștri de la MobileDirect, spre exemplu, sunt câteva opțiuni destul de interesante de huse de protecție pentru acest terminal. Unele mai finuțe și mai delicate, altele mai groase, dar care oferă clar o protecție sporită.
Decizia îi aparține fiecăruia dintre cei aflați în acest impas. Merită să dai bani în plus pe siguranța că în cazul unor incidente nefericite, care pot apărea în utilizarea cotidiană a unui smartphone, terminalul tău scapă nevătămat? Este un răspuns pe care fiecare dintre cei aflați în această ipostază trebuie să îl caute singur. Dincolo de bugetetul alocat, care diferă de la caz la caz, fiecare își cunoaște maniera în care folosește telefonul, grija pe care i-o acordă și, de ce nu, condițiile în care își desfășoară activitatea. S-ar putea ca odată puși în context toți acești facturi, răspunsul să fie afirmativ.