Motorola a anunțat oficial noul model Moto G Stylus 5G. Un smartphone care preia conceptul de terminal cu dimensiuni mari și suport pentru stylus, dar cu preț accesibil în același timp și îi adaugă acum și suportul pentru noile rețele 5G. Deocamdată telefonul a fost lansat în Statele Unite, acolo unde va deveni disponibil pe 14 iunie, la un preț de 399 dolari.
O valoare care lasă să se întrevadă și eventualul preț valabil pentru Europa al dispozitivului. Asta deși nu au fost detaliate în comunicatul oficial o eventuală disponibilitate globală și un timeline pentru aceasta.
Specificatii Moto G Stylus 5G
Până atunci putem însă să ne uităm la aspectele tehnice. Terminalul este construit în jurul platformei Snapdragon 480G. Salut încă o dată faptul că Motorola rămâne fidelă celor de la Qualcomm și nu cedează tentației de a migra către MediaTek pentru diminuarea costurilor de producție. Procesorul rulează în combinație cu o memorie RAM de 6 GB. Capacitatea internă de stocare este de 256 GB și poate fi la nevoie extinsă prin microSD.
Ecranul lui Moto G Stylus 5G este un IPS LCD cu diagonală de 6,8 inchi. Rezoluția este fullHD+ (2400 x 1080 pixeli, aspect 20:9). Rata de refresh este una standard, de 60 Hz. În partea de sus, în stânga, avem un orificiu destul de discret, care găzduiește o cameră foto frontală de 16 megapixeli.
Pe partea din spate se găsește un sistem foto compus din patru camere. Senzorul principal are o rezoluție de 48 megapixeli. I se alătură un ultrawide de 8 megapixeli, o cameră dedicată macro de 5 megapixeli și un senzor pentru detalii de adâncime de 2 megapixeli.
Cititorul de amprentă digitală este plasat lateral.
Un acumulator cu capacitatea de 5000 mAh (încărcare de doar 10W) și un Android 11 aproape curat completează lista de detalii tehnice a lui Moto G Stylus 5G. Va fi disponibilă o singură variantă de culoare.
via PhoneArena