HomeFeaturedFocusCateva detalii despre seria Galaxy S22 de la Samsung

Cateva detalii despre seria Galaxy S22 de la Samsung

Galaxy S22

Deși mai este cale lungă până la apariția noii generații de flagship-uri și parcă suntem mai aproape de S21 decât de viitoarea familie Galaxy S22, morișca zvonurilor deja lucrează intent. Așa că am centralizat câteva dintre ele pentru a vedea ce se cunoaște și ce se speculează despre viitoarele telefoane smart din această serie.

Prima informație vine de pe piața natală. Și vorbește despre faptul că doar S22 Ultra se va mai bucura de un spate construit din sticlă. Plus-ul și varianta standard vor fi construite din plastic. Un plastic special, care va avea aceeași textură ca sticla, cel puțin la atingere.

Tot Galaxy S22 Ultra va fi privilegiat și atunci când vine vorba despre ecranul său. Se pare că va fi singurul echipat cu un panel OLED LTPO. Și dacă tot am ajuns în zona de ecrane, să trecem în revistă și dimensiunile celor trei dispozitive. Modelul standard va avea un display de 6,06 inchi. Plus-ul va avea o diagonală a ecranului de 6,55 inchi. Ambele mai mici decât la generația anterioară.

În ceea ce privește chipset-urile care vor echipa noua generație de vârfuri de gamă, avem și aici câteva informații. Se pare că producătorul coreean încă va utiliza și procesoarele proprii, în ciuda zvonurilor care spuneau că ar renunța încet la acestea. Pe lângă opțiunea de top de la Qualcomm, în unele zone geografice vom vedea și terminale ale aceste viitoare familii echipate cu Exynos 2200 (cu GPU AMD).

Deocamdată acestea sunt informațiile care se cunosc despre viitoarea serie Galaxy S22 de la Samsung. Sunt convins că acestea se vor tot înmulți pe măsură ce ne apropiem de toamnă/finalul anului. Interesul pentru aceste telefoane a fost tot timpul foarte ridicat.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep