Noua serie pe care o va lansa compania chineză va conține, cel puțin pentru început, trei modele. Primul va fi vârful de gamă Oppo Reno6 Pro+. Va exista și varianta Pro simplă și evident, versiunea standard de Reno6. Toate cele trei vor fi prezentate în cadrul evenimentului programat pentru 22 mai.
Evident, modelul de top al acestei noi familii va fi cel mai interesant. Acesta a trecut pe la TENAA pentru a fi certificat în scopul vânzării pe piețele asiatice. Acolo a lăsat la vedere câteva specificații tehnice. Suficiente pentru ca entuziaștii să remarce că telefonul nu pare dispus să facă prea multe compromisuri. Și că pare să pună accentul pe abilitățile foto.
Oppo Reno6 Pro+ va fi construit în jurul platformei Snapdragon 870 de la Qualcomm. În mod oarecum ciudat nu s-a mers pe chipset-ul de top Snapdragon 888. Autonomia va fi asigurată de un acumulator cu capacitatea de 4500 mAh. Acesta se va putea încărca ultra-rapid, prin tehnologia proprietară SuperVOOC, cu până la 65W.
În ceea ce privește modulul foto de pe spate, acesta este compus din patru camere foto. Senzorul principal este un Sony IMX766, cu rezoluție de 50 megapixeli. Acesta va fi ajutat de un ultrawide de 16 megapixeli. Cea de-a treia cameră va fi una telephoto, de 13 megapixeli. Ultimul senzor va fi unul de adâncime, cu rezoluție de 2 megapixeli.
Așa cum spuneam, accentul pare să cadă pe abilitățile foto ale acestui terminal de top. Mai multe detalii despre Oppo Reno6 Pro+, dar și despre frații săi mai accesibil, vom afla pe 22 mai, atunci când toate cele trei dispozitive își vor face apariția oficială.
via GSM Arena