Se confirma astfel existența acestei tablete care, cel mai probabil, va fi anunțată în cadrul evenimentului pe care compania chineză îl are planificat pe 24 mai. Atunci vom vedea Lenovo Tab M10 5G, care va fi varianta mai accesibilă a lui Yoga Pad Pro. Evident, prețul mai mic va fi posibil datorită unor compromisuri majore la nivel de configurație.
Prima dintre acestea va fi, în mod evident, la nivel de ecran. Vom avea o diagonală în jur de 10 inchi, cu o rezoluție fullHD (1920 x 1200 pixeli). Și cu o rată de refresh standard, nu una superioară. Sistemul de operare va fi un Android 11, ne spune Google Play Console, acolo unde tableta a fost listată.
Tot de acolo aflăm că chipset-ul cu care va fi echipată Lenovo Tab M10 5G va fi un Qualcomm Snapdragon 690. Suportul pentru noile rețele 5G va fi posibil cu ajutorul modemului X51. Procesorul va rula în combinație cu o memorie RAM de 6 GB. O combinație suficient de puternică pentru a răspunde lejer la solicitările unui utilizator mediu de tabletă Android.
Tableta a trecut și prin aplicația de benchmark Geekbench. Se confirmă și acolo toate detaliile tehnice enumerate mai sus.
Din păcate, pentru moment acestea sunt toate informațiile pe care le cunoaștem despre Lenovo Tab M10 5G. Însă, așa cum spuneam, mă aștept să o vedem anunțată oficial în cadrul evenimentului pe care compania chineză îl va găzdui la finalul lunii mai.
via GSM Arena