Azi dimineață am primit notificarea legată de disponibilitatea unui nou firmware pentru ceasul smart Huawei Watch GT2 Pro, modelul A27: este vorba despre versiunea 11.0.5.22, cu o dimensiune de aproape 80 MB (79.16 MB ca să fiu mai exact). Din nota de informare Huawei apare că acest nou firmware nu aduce decât optimizări legate de experiența de interacțiune cu ecranul principal și alte câteva optimizări generale.
M-aș fi așteptat la mai multe detalii legate de natura optimizărilor. Cum nu sunt oferite e posibil să aibă legătură și cu ceva patch-uri de securitate. Oricum ar fi, ca de fiecare dată când apare un update nou, recomandarea mea este să îl instalați, pentru că eu am făcut deja asta.
Ca de obicei, o să dureze ceva transferul firmware-ului pe ceas și apoi instalarea lui – în principiu cam 5 minute ar trebui să fie suficiente, iar după aceea ceasul va reporni pentru a încărca noul firmware.
Și da, l-am instalat de pe iOS 14.5 fără niciun fel de problemă.