HomeMobileAndroidvivo intra oficial pe piata din Romania!

vivo intra oficial pe piata din Romania!

vivo, unul dintre principalii producători de smartphone-uri la nivel mondial, își extinde prezența prin lansarea pe piața din România.
vivo, unul dintre principalii producători de smartphone-uri la nivel mondial, își extinde prezența prin lansarea pe piața din România.

Azi am participat la conferința de presă ce a marcat lansarea oficială a vivo în România și am avut ocazia să aflăm câteva detalii interesante despre compania chinezească: biroul local are 6 membrii și primele modele de smartphone-uri vivo se vor găsi la partenerii emag spre finalul lunii.

”Suntem încântați să spunem Bună, România! și să prezentăm oficial vivo și primele noastre smartphone-uri de pe piață. Vă salutăm online, pentru prima oară, într-o perioadă foarte dificilă pentru oamenii și companiile din toată lumea, când multe lucruri s-au schimbat. Totuși, planurile noastre pentru România și angajamentul nostru de a ne extinde piața la nivel european nu s-au schimbat. Ne urmăm filosofia companiei de a face lucrurile corecte și în mod corect”, a subliniat Denny Deng, vicepreședinte, președinte al Afacerilor Europene în cadrul vivo.

Echipa vivo EHQ.

”Tocmai ne-am început călătoria europeană în octombrie anul trecut și am fost primiți cu un feedback foarte bun din partea partenerilor de afaceri și a consumatorilor. Încă de când am făcut primul pas pe piața internațională, în 2014, ne-am angajat să aducem noi experiențe de calitate clienților noștri. Cum îi avem mereu pe aceștia în minte și fiind o marcă apreciată de peste 380 de milioane de oameni din toată lumea, suntem siguri că vom începe în curând să ne facem prieteni și în România”, a completat Denny Deng.

Puțin istoric: marca vivo vivo a fost întemeiată în Dongguan, China, în 2011, crescând și evoluând prin experiența bogată a companiei în domeniul telefoanelor fixe și mobile, dobândită de la fondarea companiei în 1995.

Din brandul vivo mai fac parte și NEX și iQOO, produse ce pentru moment nu ajung oficial pe piața din România.

Primele modele vivo care vor putea fi găsite în România sunt cele din seria Y, adică Y70, Y20s și Y11s.

În vârful gamei Y se află modelul vivo Y70, un smartphone mid-range excelent, cu un design deosebit și specificații excelente. Este conceput să fie alături de consumatori în viața de zi cu zi, oferind distracție și partajare de informații. Bazat pe un procesor Qualcomm Snapdragon 665, cu unitate grafică Adreno 610, acesta suportă încărcarea rapidă a acumulatorului prin tehnologia vivo FlashCharge de 33 de wați. Camera sa foto este echipată cu un senzor foarte capabil de 48 de megapixeli ce suportă Modul Super Noapte pentru fotografia în condiții de iluminare slabă și înregistrarea videoclipurilor 4H. Sub ecranul AMOLED, modelul vivo Y70 ascunde un senzor de amprente în ecran, în timp ce memoria de 8GB de RAM și 128GB de stocare integrată permit o performanță deosebită. Memoria poate fi extinsă și mai mult prin cardul microSD de până la 1TB, iar suportul pentru memorie poate fi folosit și pentru două carduri SIM simultan.

Primele modele vivo ce ajung pe piața din România.

vivo este cunoscută pentru experiențele sale noi de calitate, indiferent de preț. Acest lucru este valabil și pentru cele două smartphone-uri din gama mid-range – modelele vivo Y20s și vivo Y11s. Ambele smartphone-uri oferă o calitate tehnică superioară și o experiență intuitivă de utilizare. Își iau energia dintr-un acumulator de 5000 mAh, care va rezista cu ușurință două zile cu o singură încărcare, și dispun de un scaner de amprente localizat lateral, în butonul de pornire, făcând modelele Y20s și Y11s fiabile și ușor de folosit. Ambele smartphone-uri folosesc și procesorul Qualcomm Snapdragon 460, care le permite consumatorilor să realizeze mai multe pe dispozitivele lor, de la simpla navigare pe internet și multi-tasking la jocurile video.

Camera foto AI Triple Macro a modelului Y20s oferă o gamă largă de funcții, inclusiv Face Beauty și Efecte de lumină pentru portrete. Utilizatorii pot schimba perspectivele pentru a transforma toate imaginile surprinse în capodopere de fotografie. Cu o cameră foto principală de 13MP, o apertură mare de f / 2.2 și tehnologia PDAF, fiecare detaliu va străluci. În același timp, modelul vivo Y11s are o cameră foto principală cu configurație duală și un acumulator de 5000 mAh.

Începând cu finalul lunii, smartphone-urile vivo vor fi disponibile oficial în România și pot fi achiziționate printr-o rețea de 16 magazine eMAG din marile orașe. În privința prețului recomandat de vânzare, modelul vivo Y70 va fi disponibil la prețul de 1199 RON, iar modelele vivo Y20s și Y11s la prețurile de 999 și respectiv 599 RON.

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep