Zvonurile care vorbesc despre Apple Car, un vehicul electric parțial autonom, dezvoltat de compania din Cupertino sunt tot mai frecvente. Ceea ce înseamnă și că proiectul există și este deja într-un stadiu destul de avansat. Cea mai recentă și importantă informație legată de acest subiect spune că producătorul auto ales de către Apple să se ocupe de producția vehiculului său electric va fi Kia Motors.
O alegere cel puțin surprinzătoare la prima vedere, care însă, la o analiză ceva mai detaliată, are câteva argumente solide. Kia este parte din Hyundai, iar compania coreeană este una care a pus destul de mult accent pe producția de vehicule electrice. Are tehnologia necesară, a demonstrat deja acest lucru. Are și unități de producție pe teritoriul Statelor Unite, aspect care contează și el foarte mult.
Apple investeste 3,6 miliarde dolari in Kia Motors
Tocmai pentru a-și securiza partea de producție pentru Apple Car cu cei de la Kia, se pare că cei de la Apple vor investi aproximativ 3,6 miliarde dolari în Kia Motors. Investiția se va materializa în construirea unei fabrici pe teritoriul Statelor Unite, în Georgia. Unitatea este programată să înceapă producția în 2024, cu un volum inițial de 100.000 unități pe an, urmând ca la capacitate maximă să producă aproximativ 400.000 unități pe an.
Kia se va ocupa de partea de producție și de asamblare. În timp ce Apple va furniza designul, partea de software și interfața cu utilizatorii, tehnologia self-driving. Dar se va ocupa și de partea de acumulatori, semn că se dorește o autonomie peste medie. De altfel, au ieșit la iveală speculații legate de o autonomie de peste 480 de kilometri și o accelerație de la 0 la 100 km/h în aproximativ 3,5 secunde. Semn că Apple ia în serios lucrurile și vrea să devină un competitor major pentru Tesla Motors.
De văzut cum se va dezvolta această rivalitate, în condițiile în care Elon Musk a declarat recent că i-a propus lui Tim Cook cu ceva ani în urmă ca Apple să investească în Tesla, însă acesta nu a fost dispus nici măcar la un dialog pe acest subiect. Oricum, am senzația că Apple (o companie din zona tech) este mai potrivit decât oricare dintre producătorii auto tradiționali să ofere o replică pe măsură pentru Tesla Motors.
Informația despre investiția Apple în Kia Motors a propulsat serios (14% creștere în prima zi) acțiunile companiei coreene.
Tot mai multi experti se alatura Apple
Se pare că Apple Car se va bucura de suportul unor profesioniști cu experiență în domeniul auto. Cea mai recentă figură care se alătură echipei este Manfred Harrer, care a ocupat până recent poziția de Vice President of Chassis Development în cadrul Porsche. Este cel care a supervizat designul șasiului modelului Taycan.
Așa că avem toate premisele dezvoltării unui produs interesant și performant. Un vehicul asupra căruia stau ațintiți ochii tuturor pasionaților de tehnoloigie și de auto. Așa că Apple trebuie să performeze la înălțime și cu acest proiect, care poate fi hotărâtor pentru viitorul companiei.
via Apple Insider