HomeFeaturedFocusVivo X60 Pro+ prezentat oficial

Vivo X60 Pro+ prezentat oficial

Vivo X60 Pro+

A avut parte de un anunț oficial la sfârșitul săptămânii trecute. Însă chiar și cu întârziere merită câteva clipe de atenție, pentru că este un vârf de gamă autentic, cu destul de multe pretenții, mai ales în zona de fotografie, acolo unde aduce câteva specificații inedite. Abia aștept să văd și rezultatele foto obținute într-un test DxOMark.

Și dacă tot am început cu acest aspect, să rămânem la el. Senzorul principal din sistemul de patru camere foto de pe spate este un Isocell GN1. Un senzor mare, de 1/1.3”, care se spune că scoate rezultate impresionante în condiții de lumină foarte slabă. Rezoluția lui este de 50 de megapixeli. Vine cu OIS. Partea de stabilizare de tip gimbal o găsim la senzorul ultrawide de 48 megapixeli (IMX598). Mai avem un telephoto de 32 megapixeli, capabil de zoom optic 2x și un telephoto de tip periscop de 8 megapixeli, care poate zoom optic 5x. Tot sistemul foto este realizat în strânsă colaborare cu ZEISS. Asta ar trebui să spună ceva despre pretențile pe care le ridică acest smartphone la nivel de fotografie.

În față, într-un orificiu foarte discret din ecran, Vivo X60 Pro+ vine cu o cameră foto frontală de 32 megapixeli. Ecranul este un AMOLED de 6,56 inchi și rezoluție fullHD+ (2376 x 1080 pixeli). Are marginile laterale curbate, o rată de refresh de 120 Hz și oferă suport pentru HDR10+. Cititorul de amprentă digitală este integrat sub display.

La interior avem un chipset Qualcomm Snapdragon 888. Sunt două configurații de memorie. Una mai atractivă, cu 12 GB de memorie RAM și capacitate internă de stocare de 256 GB și una mai accesibilă, cu 8 GB de RAM și memorie internă de 128 GB. Nu există slot pentru card suplimentar de memorie, așa că versiunea trebuie aleasă cu atenție.

Mai rămân de menționat acumulatorul de 4200 mAh, care se poate încărca cu până la 55W și sistemul de operare Android 11 cu OriginOS 1.0 peste el. Plus spatele din piele, cu varianta portocalie care arată excelent.

Vivo X60 Pro+ este deja disponibil la precomandă, deocamdată doar în China, la prețuri de aproximativ 775 dolari, respectiv 925 dolari, în funcție de versiunea de memorie aleasă. De văzut dacă va putea fi accesat ulterior și din Europa.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep