HomeFeaturedFocusSUA pune si DJI pe lista neagra, insa pentru moment produsele pot...

SUA pune si DJI pe lista neagra, insa pentru moment produsele pot fi inca cumparate

SUA a pus și producătorul de drone DJI pe lista neagră a companiilor cu care entitățile din SUA nu mai au voie să facă comerț. Este al doilea mare producător chinez blocat de guvernul Trump, după Huawei.
SUA a pus și producătorul de drone DJI pe lista neagră a companiilor cu care entitățile din SUA nu mai au voie să facă comerț. Este al doilea mare producător chinez blocat de guvernul Trump, după Huawei.

Finalul săptămânii trecute a marcat un nou moment în războiul economic SUA-China: producătorul de drone DJI a fost pus de administrația Trump pe lista neagră a entităților cu care companiile din SUA nu mai pot face afaceri. Asta înseamnă că DJI nu va mai putea cumpăra componente de la firmele din SUA, însă compania chineză susține că utilizatorii pot avea încă acces la produsele și serviciile sale.

Mișcarea SUA este motivată de faptul că produsele DJI ar fi fost folosite de către guvernul chinez pentru încălcarea drepturilor omului prin colectarea datelor personale cu ajutorul instrumentelor de monitorizare. DJI a furnizat drone și tehnologie de recunoaștere facială guvernului chinez pentru a fi folosite în închisorile din Xianjiang unde sunt închiși musulmani.

Evident, la suprafață decizia SUA este una bună și nobilă. Numai că istoria ultimilor ani ne-a arătat că guvernul SUA nu acționează aproape niciodată doar din impulsul ”de a fi bun”, mereu existând motivații economice și politice mult mai puternice care au generat acțiunile. Așa este situația în cazul Huawei, la fel și pentru DJI.

Din păcate, dronele DJI sunt unele dintre cele mai bune produse de acest gen, iar piața din SUA era una foarte mare pentru compania chineză. Chiar dacă pentru moment s-ar putea ca impactul să nu fie mare – probabil mai există încă stocuri în magazine, care vor putea fi vândute, pe termen mediu și lung punerea pe lista neagră o să afecteze mai mult ca sigur activitatea DJI. Și nu doar în ceea ce privește vânzările ci mai degrabă vizavi de tehnologiile dezvoltate, ce sunt licențiate și folosite și de alte companii care lucrează în domeniu.

Măsura SUA nu a venit peste noapte, pașii premergători fiind luați deja din luna octombrie când produsele DJI au fost interzise pentru folosirea în guvern.

Ce mi se pare mie hilar în toată povestea asta este că SUA își umflă mușchii în fața Chinei și nu se uită deloc în direcția prietenilor ruși, care între timp își văd de treabă și îi spionează la greu (ați citit problemele cu Solar Winds, nu?), oriunde își doresc.

Sper ca și DJI să reușească să depășească situația așa cum a făcut-o și Huawei și să continue să își dezvolte afacerea și să aducă produse și mai faine.

via TV

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep